Primul spectacol de teatru virtual interactiv realizat la Timișoara, o colaborare 100% independentă, va fi lansat în “sălile online”, duminică.
Very Isolated Person este o primă producție de teatru interactiv online, realizată la Timișoara, în perioada de izolare, și care va avea premiera duminică, 21 iunie, de la ora 20, în “sălile de teatru online”, respectiv pe platforma Zoom, cu sprijinul galeriei de artă contemporană Meta Spațiu. Show-ul, în interpretarea actriței timișorene Olga Torok și regizat de Paula Breuer, din Germania, cea care a scris și textul, a fost realizat printr-o colaborare virtuală între cele două artiste, cu resurse și tehnică proprii, fiind prima producție 100% independentă de teatru virtual.
Spectacolul este în limba germană cu subtitrare în limba română și o are în centru pe Nina, unul din cele mai tragice personaje ale piesei de teatru Pescărușul, scrisă de Anton Cehov, în 1895. În Very Isolated Person, Nina se destăinuie, iar publicul va descoperi paralele către viața unei actrițe din zilele noastre marcate de “distanțarea socială”, dar şi de paradigma noii forme de teatru, online.
După doi ani de “viață crudă” cum îi spune ea, și încercări eșuate, Nina se reîntoarce în acel loc, din care a fugit. Dintr-o tânără femeie plină de speranță și vitalitate, devine o persoană profund rănită, care după spusele proprii a înțeles că: “Actoria nu înseamnă faimă, nici strălucire și nici ceea ce am visat, ci puterea de a supraviețui”.
“Tema «Pescărușului» mi s-a părut perfectă pentru această perioadă de turnură pentru mine, ca actriță. Eu și Paula am început să dezbatem această formă nouă de teatru, din luna martie. La un moment dat, am decis să facem totuși o încercare. Paula a făcut un colaj din textul cehovian si texte proprii. Asa că în timpul izolării am comunicat pe Zoom, și ne-am decis să transformăm tema într-un spectacol”, spune Olga Torok.
Very Isolated Person are o durată de 40 de minute, iar premiera acestuia va putea fi accesată gratuit, pe platforma Zoom.
Ultimele comentarii