USR: „Coaliția Dragnea – Tăriceanu este ruptă de realitate și trebuie să plece”

Cetățenii României au confirmat ieri ceea ce Uniunea Salvați România a spus de la bun început, că suntem chemați la un referendum inutil care nu schimbă nici situația juridică a familiei sau a căsătoriei, nici viața de zi cu zi a românilor, transmite USR. Adăugând că românii au înțeles că adevăratul pericol vine de la incompetența și hoția coaliției PSD-ALDE și că referendumul nu rezolvă problemele sociale grave cu care se confruntă ei și familiile lor.

 

Prezența scăzută, de natură să ducă la invalidarea referendumului, este în primul rând un vot de neîncredere în Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanucare au crezut că îi pot manipula pe români prin frică și minciună și că se pot relegitima ca putere”, transmite USR. Adăugând că are convingerea că românii nu au dorit ca votul lor să fie folosit de PSD și ALDE ca argument pentru atacurile împotriva justiției și pentru îndepărtarea României de Uniunea Europeană.

USR crede că România este astăzi mai matură decât conducătorii ei. Românii au dovedit ieri mai multă înțelepciune decât conducătorii lor care se dovedesc rupți de adevăratele probleme ale țării. Mai multă inteligență pentru că nu au căzut în capcana întinsă de Liviu Dragnea și de propaganda bazată pe frică și ură. Și nu în ultimul rând sunt mai atașați valorilor europene liberale”, declară Dan Barna, președintele USR.

USR mai transmite că PSD-ALDE trebuie să plece de la putere, după acest vot de blam: „Cerem demisia Guvernului Dragnea-Dăncilă care dovedește că a pierdut contactul cu realitatea, în condițiile în care prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a afirmat că acest referendum rezolvă o problemă importantă cum este familia, fapt infirmat de cetățeni. Guvernul este responsabil pentru cheltuirea a 40 de milioane de euro pentru organizarea acestui referendum inutil, bani care putea fi utilizați cu folos, în beneficiul românilor.”

USR salută faptul că referendumul s-a desfășurat corect, fără nereguli majore, situație la care, transmit oficialii partidului, a contribuit prin semnalele de alarmă pe care le-a tras înainte de vot și prin monitorizarea atentă și competentă a organizării și desfășurării procesului de vot. USR anunţă că a mobilizat 12.000 de delegați şi își exprimă speranța că „propaganda mincinoasă și bazată pe ură nu a lăsat urme în societate și că toți cetățenii, indiferent dacă au votat sau nu la acest referendum și indiferent de credințele lor, se vor regăsi în lupta pentru o societatea prosperă, dreaptă și europeană, uniți, așa cum merită România, de Centenar”.

Print Friendly, PDF & Email