Trei intervenții minim invazive neuro-endovasculare unice, în anevrisme cerebrale, încheiate cu succes la Spitalul Județean Timișoara

Trei intervenții minim invazive neuro-endovasculare unice, care au presupus proceduri de embolizare cerebrală de o complexitate majoră, au fost efectuate cu succes la Compartimentul de neuro-radiologie intervențională a secției de Radiologie și Imagistică Medicală din Spitalul Județean din Timișoara.

 

„Două paciente în vârstă de 53 și, respectiv 60 de ani au beneficiat de tehnica embolizării anevrismului cerebral, prin plasare de stent în vasul pe care este localizat anevrismul și spire de embolizare în sacul anevrismal”, declară, citat de Agerpres, managerul Spitalului Județean din Timișoara, Marius Craina.

Acesta mai spune că respectiva tehnică are un grad de complexitate ridicat și este destinată pacienților cu anatomie dificilă a sacului anevrismal.

În cazul primei paciente, particularitatea anatomică este aceea ca a unui anevrism gigant de 22 de mm cu colet larg, nerupt, ce provoca alterarea câmpului vizual al ochiului drept prin mecanism de compresie la nivelul chiasmei optice, fenomen ce poate duce la orbirea completă în următorul interval de timp. O eventuală rupere a acestui anevrism i-ar fi fost fatal pacientei. Post-operator, evoluția neurologică a fost normală.

Al doilea caz reprezentat de un anevrism de arteră bazilară, rupt în urmă cu 30 de zile, cu dimensiuni de 1,5 X 2,5 mm, a constituit o adevărată provocare pentru echipa medicală. S-a folosit aceeași tehnică operatorie descrisă anterior, iar excluderea angiografică a sacului anevrismal și tabloul neurologic normal post-embolizare asigură externarea în trei-patru zile.

Cel de-al treilea caz a fost reprezentat de o a doua sesiune de embolizare a unei malformații arterio-venoase faciale la o pacientă de 11 ani. Ea a beneficiat de acest tratament în urmă cu o lună, când procedura s-a efectuat în regim de extremă urgență datorită unei sângerări active la nivelul cavității orale, ce îi punea viața în pericol. Datorită intervenției efectuate acum, s-a reușit excluderea completă a malformației restante.

Din echipa de intervenție a făcut parte medicul Eduard Paraschivescu, specialist în chirurgie maxilo-facială.

Toate cele trei intervenții s-au desfășurat sub anestezie generală, sub îndrumarea dr. Carmen Galiciu, iar post-operator, sub îndrumarea echipei de terapie intensă, coordonată de prof. dr. Dorel Săndesc.

Managementul pre și post-operator al celor trei paciente a fost efectuat de colectivul clinicii de neurochirurgie condus de prof. dr. Horia Pleș.

Echipa de embolizare a fost condusă de dr. Mihalea Cristian, de la CHU-Bicetre, Paris și formată din medicii Adrian Tutelcă, Cătălin Juratu, Laurențiu Păiușanu și Dana Crișenescu.

În cursul acestui an, la Spitalul Județean Timișoara alți patru pacienți au beneficiat de tratamentul anevrismului cerebral prin tehnică de plasare de stent și excludere a sacului anevrismal cu spire de platină plasate în interiorul acestuia, toți fiind externați la 48 – 72 de ore postoperator.

Procedura de înaltă complexitate tehnică este accesibilă în momentul de față și pacienților din vestul țării, transmit reprezentanții spitalului.

Print Friendly, PDF & Email