Ministerul Sănătății a alocat fonduri pentru achiziționarea de către Spitalul de Boli Infecâioase „Vitor Babeş” din Timişoara a unui aparat PET-CT, care permite diagnosticarea, stadializarea și monitorizarea pacienților cu cancer. Acesta va fi primul spital de stat din zona de vest a țării ca va avea un astfel de aparat.
Contractul-cadru pentru achiziţia acestui computer tomograf a fost semnat anul trecut, iar acum, după alocarea bugetară, urmează achiziția echipamentului și amenajarea spațiului unde va fi amplasat. Valoarea investiției este de 13.138.000 de lei, 90 la sută din fonduri fiind alocale de Ministerul Sănătății, iar 10 la sută de la bugetul local al Primăriei Timișoara.
Scanarea PET-CT permite creșterea acurateții, dar și stabilirea cu certitudine a diagnosticului pacienților care prezintă formațiuni tumorale. Examinarea cu un astfel de aparat duce la obținerea unor informații complete despre localizarea, forma și dimensiunile formelor canceroase, dar și despre metabolismul acestora, spun medicii de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara. Investigația este superioară unui examen imagistic de tip computer tomograf și reprezintă una dintre cele mai avansate metode de investigație imagistică.
„Cu ajutorul acestei investigații reușim o diagnosticare precoce a formelor tumorale, vedem activitățile metabolice ale țesuturilor și putem să identificăm tipul de cancer, uneori chiar înainte ca modificările structurale să se producă, localizarea acestuia și posibilele metastaze. De asemenea, după terminarea chimioterapiei sau radioterapiei, analiza imagistică cu ajutorul PET-CT-ului ne poate spune dacă tratamentul a avut succes. Investigația se face prin injectarea în organismul pacientului a unei molecule de glucoză radioactivă care, prin fluorescență, permite identificarea zonelor cu probleme”, explică dr. Diana Manolescu, directorul medical al Spitalului „Victor Babeș” Timișoara.
Principalii beneficiari ai investigațiilor imagistice realizate cu ajutorul PET-CT-ului vor fi pacienții suspectați de cancer pulmonar, dar analizele imagistice vor putea fi făcute în viitor și pacienților cu alte boli neoplazice.
Directorul spitalului, dr. Cristian Oancea, anunţă că managementul spitalului va propune ca în Comisia de Pneumologie a Ministerului Sănătății, investigațiile pentru pacienții cu risc crescut de cancer pulmonar să fie gratuite: „Vorbim de tumorile pulmonare. De asemenea, în colaborare cu Comisiile de Medicină internă, Gastroenterologie, Cardiologie, Oncologie, Radioterapie și chiar Pediatrie, să realizăm un program prin care investigațiile de acest fel să fie decontate de către Casa Județeană de Sănătate. Banatul este pe primele locuri în ceea ce privește incidența cazurilor de cancer. Aparatul pe care îl vom folosi, PET-CT-ul, sperăm pe cale largă, să depisteze într-un stadiu precoce diversele forme de boli neoplazice și astfel tratamentul ce poate fi administrat pacienților să poată începe cât mai repede.”
Cristian Oancea mai spune că peste câteva zile va începe operațiunea de reconstrucție a clădirii unde funcționează acum Centrul antifumat. Clădirea va fi înălțată, în regim P + 1, și recompartimentată, urmând să includă atât spațiul destinat aparatului, cât și birouri și săli de consultații.
În sistemul sanitar de stat din România mai sunt, în prezent, doar două asemenea aparate, la Clinica de Pneumologie Iași și la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr.Carol Davila”, din Bucureşti.
Ultimele comentarii