Azi se deschid succesiv listele de așteptare și de programare la vaccinare anti-covid, prin platforma informatică dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Populaţia din Timiş se poate programa începând cu ora 13.
În această dimineață, începând cu ora 9, anunţă Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva covid-19, se deschid succesiv listele de așteptare pe județe, în conformitate cu următorul program:
Orele 9-11: Centrele de vaccinare din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna:
Orele 11-13: Centrele de vaccinare din județele Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova;
Orele 13-15: Centrele de vaccinare din județele Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Oficialii Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva covid anunţă că pot exista perioade de mentenanță în vederea optimizării aplicației, iar în aceste perioade este posibil ca aplicația să funcționeze cu întârzieri.
Ultimele comentarii