Sculpturile artistului Virgilius Moldovan, aduse la Timişoara, la Baroque||Urban

Lucrările lui Virgilius Moldovan, prezentate în galerii, muzee, târguri și bienale de artă din Amsterdam, Beijing, Brașov, Cluj, Craiova, Florența, Frankfurt, Köln, Linz, Miami, Nashville, Praga, Rotterdam sau Viena, au ajuns, pentru prima dată, la Timișoara, în cadrul Baroque||Urban.2020

 

Cunoscut mai mult în SUA și în Europa – şi, mai ales, în Austria, în a cărei capitală locuiește şi lucrează, de mai bine de trei decenii – artistul Virgilius Moldovan este protagonistul expoziției de artă contemporană Meating, din cadrul celei de-a doua ediții a proiectului Baroque||Urban.

Lucrările lui Virgilius Moldovan ajung pentru prima dată la Timișoara, în cadrul Baroque||Urban, eveniment găzduit în perioada 21 iulie -12 septembrie de Muzeul de Artă din Timișoara, de marţi până duminică, între orele 10-18. Nu este recomandat persoanelor sub 18 ani.

Vernisajul expoziţiei are loc vineri, 21 iulie, de la ora 18.30, la  Muzeul de Artă Timișoara.

Titlul expoziției în care vor fi prezentate, Meating, un termen cu sensuri multiple, face trimitere pe de o parte la întâlnirea cu arta (deși ortografia diferă în mod intenționat) și, pe de altă parte, la carnalitatea ce constituie tematica artistică aleasă pentru această ediție.

Selecția cuprinde 24 de lucrări de sculptură monumentale – și ca dimensiuni și ca valoare artistică –, realizate din rășină, ghips, silicon și bronz, și patru lucrări de pictură în ulei pe pânză. Catalogate drept hiper-realiste și supradimensionate, sculpturile lui Virgilius Moldovan reprezintă tipologii umane și personaje istorice sau politice în ipostaze inedite, nude.

Expoziția, însoțită de texte critice semnate de curatorul Ana-Daniela Sultana, absolventă a Universității de Artă Aplicată din Viena, va fi amplasată la etajul II al Muzeului de Artă din Timișoara și va avea dedicate cinci încăperi, incluzând și Sala barocă. Vernisajul va avea loc vineri, 21 iulie, de la ora 18.30, în prezența artistului.

„Meating” by Virgilius Moldovan – Baroque||Urban 2017

Baroque||Urban 2017 aduce în prim plan relația dintre artă și public, propunându-și racordarea Timișoarei la practicile internaționale din domeniul artelor vizuale, promovarea educației culturale, a identității și valorilor culturale locale și europene și nu în ultimul rând formarea unui public iubitor, consumator și cumpărător de artă.

Baroque||Urban este organizat de Asociația Festivalul Baroc, Muzeul de Artă Timișoara și Meta Gallery, cu sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, al Primăriei Timișoara și al Consiliului Județean Timiș.

Print Friendly, PDF & Email