În cadrul proiectului de retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare, aflat în proprietatea Primăriei Timișoara, continuă lucrările de înlocuire a rețelelor primare și secundare, obiectivul fiind reabilitarea a 9.067 m rețele termice primare și a 20.095 m rețele termice secundare. La momentul actual, procentul de realizare a lucrărilor este de 70%, unele tronsoane fiind finalizate, iar altele în curs de execuție, anunţă Municipalitatea.
Lucrările din proiectul privind Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Timişoara în vederea conformării la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană au început efectiv în primăvara anului 2021.
„40 de bazine olimpice de apă aproape fiartă – acestea sunt pierderile pe care le eliminăm prin retehnologizarea a 29 de kilometri de rețea. Am înlocuit peste 20 de kilometri deja. Lucrările avansează susținut, chiar și cu întârzierile la furnizarea de materiale. Cea mai mare parte a conductelor trebuia să vină din Ucraina. Mai avem un proiect la care lucrăm momentan pentru a schimba încă 3 kilometri în zona centrală și în Lipovei. Toate aceste investiții susținute din fonduri europene le facem pentru a eficientiza sistemul centralizat de termoficare, un sistem care poate și trebuie să devină o alternativă reală și fiabilă la sistemul individual de termoficare, în contextul prețurilor din ce în ce mai mari la combustibili. Ne cerem scuze pentru deranjul cauzat”, transmite viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.
Potrivit acestuia, obiectivul specific al proiectului constă în reabilitarea unor tronsoane de reţea primară şi parţial a reţelelor secundare de distribuţie a energiei termice pentru încălzire şi apă caldă de consum, aferente a 25 puncte termice, în vederea creşterii eficienţei energetice a sistemului, reducerii emisiilor de poluanţi şi îmbunătăţirii sănătăţii populaţiei.
Zonele de lucrări de reabilitare a traseului de rețea termică primară vizează mai multe tronsoane, respectiv:
- Străzile Cercului, Miloia, Mureș, Traian Vuia până la intersecția cu str. Mareșal Averescu;
- Str. Traian Vuia (tronsonul cuprins între b-dul Mareșal Averescu și b-dul L. Rebreanu);
- Zona Universității (între b-dul Vasile Pârvan, str. Traian Lalescu, până la b-dul. M. Viteazul, str. Sf. Rozalia, str. Filaret Barbu până la intersecția cu str. V. Madgearu);
- Zona Bucovina (străzile Bucovina, Liege, Dej);
- Zona Baba Dochia (Piața Romanilor, str. Ștefan cel Mare, Piața Aurel Vlaicu, str. Mitropolit A.Sterca-Șuluțiu și str. Soarelui).
- Zona Olimpia – Aleea F.C Ripensia.
Valoarea totală a proiectului – cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 – este de peste 160 de milioane de lei, inclusiv TVA, termenul limită de finalizare fiind 31 decembrie 2023.
Ultimele comentarii