Prefectura a transmis Guvernului cererea de alocare de cărbune din rezerva strategică a României, pentru Colterm

Prefectul Ovidiu Drăgănescu a transmis Guvernului şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, solicitarea Primăriei Timișoara pentru a-i fi alocat cărbune din rezerva strategică a României.

 

Am primit azi vizita doamnei director economic al Primăriei Timișoara, care mi-a explicat impasul în care se află Colterm SA. Societatea nu are contract pentru livrările de gaz și nici vreun gram de cărbune, știindu-se că actuala politică a administrației locale este de a elimina încălzirea pe carbune la CET sud. Mi-a fost prezentată și o adresă prin care Primăria solicită Instituției Prefectului Timiș și Consiliului Judetean promovarea unei hotărâri de guvern pentru asigurarea unei cantități de cărbune din rezerva guvernului. Deși, aceste proceduri se derulează după discuții directe și serioase între conducătorii instituțiilor publice implicate, am redactat și semnat imediat propunerea de hotărâre de guvern, exact același lucru întâmplându-se imediat și la Consiliul Județean. Nu e timp de pierdut când e vorba de minimul confort a 200.000 de timișoreni”, declară prefectul Ovidiu Drăgănescu.

Acesta spune însă, că discuțiile față în față nu mai pot fi amânate mult deoarece în curând Prefectura va verifica pregătirile de iarnă la nivel județean, inclusiv pregătirea efectuată de Colterm SA.

La aflarea veştii, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, i-a mulţumit public prefectului Ovidiu Drăgănescu, menţionând că „toți, indiferent de culoarea politică, ne dorim ca orașul să treacă cu bine peste această iarnă și mulțumesc liderilor partidelor și parlamentarilor de Timiș care se implică în găsirea soluțiilor la nivel național.”

Potrivit lui Dominic Fritz, Colterm a încercat la jumătatea anului, în contextul creșterii explozive a prețului la gaz, să cumpere cărbune de la furnizorii tradiționali, precum Complexul Energetic Oltenia, dar aceștia au refuzat să livreze, din cauza datoriilor acumulate: „Doar doi furnizori, din cei patru contractați de Colterm, s-au angajat că ne vor și trimite cărbune. O parte din el este pe drum. Cu conturile blocate de ANAF, compania de termoficare nu s-a putut îndrepta, cu credibilitate, spre alți furnizori, iar soluția de urgență astăzi este obținerea cărbunelui din  rezerva strategică.”

Edilul Timişoarei a anunţat că a fost declanşată intrarea în insolvenţă a Colterm, menţionând că această decizie trebuie înţeleasă ca un pas pentru reconstrucția sistemului de termoficare al Timișoarei.

 

Print Friendly, PDF & Email