“Jurnal de România. Timișoara”, pus în scenă, în premieră, la Teatrul German de Stat Timișoara

Directorul multimedia al Festivalului Internațional “George Enescu”, aduce la Timişoara spectacolul “Jurnal de România. Timișoara”, o oglindă sinceră a relațiilor interumane, influențate decisiv de Timișoara, dar și un îndemn la implicare socială și comunitară.

 

Teatrul German de Stat Timișoara prezintă, în premieră, spectacolul Jurnal de România. Timișoara, care va avea loc joi, 4 octombrie, de la ora 19.30, în Sala TGST. Din distribuție fac parte actrițele Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Daniela Török, Ioana Iacob, Olga Török și Silvia Török. După spectacol, publicul este invitat să participe la o sesiune de Întrebări și Răspunsuri, moderată Marina Constantinescu.

Jurnal de România.Timișoara este un proiect-montaj compus din fragmente de film, fotografie și teatru, ce își propune să fie, prin caracterul confesional necenzurat și nemijlocit, o oglindă sinceră a relațiilor interumane, influențate decisiv de Timișoara, dar și un îndemn la implicare socială și comunitară, explică reprezentanţii TGST.

Aceştia mai spun că arhitectura spectacolului este însăilată în jurul actrițelor, al căror rol este acela de a desluși și de a cartografia căile prin care părinții, prietenii și necunoscuții ne modelează și ne transformă – de la nostalgia primelor amintiri și până la realitatea imediată – fie că vorbim despre intimitatea fericirii sau a durerii, despre fericirea succesului sau deziluzia eșecului, despre abuzuri și depresie, despre înstrăinare și regăsire.

Mărturisirile celor șase actrițe reconstituie istoria neconsemnată a Timișoarei: copilăria printre blocurile de prefabricate, generația clandestină a rockului pe vinil, apogeul industriei planificate în fabricile Guban, Electrotimiş, Spumotim, Dermatina, Detergenţi, emigrarea masivă a minorităților naționale și pierderea identității multiculturale, confuzia și speranța primelor zile de la Revoluția din 1989, apariția bișnițarilor ca alternativă pentru supermarketul occidental, perioada embargoului și a contrabandei cu benzină, generația punk și underground ca reglaj al tranziției post-comuniste, speranțele aderării și promisiunea unui viitor prosper.

Evenimentul face parte dintr-o serie de spectacole regizate de Carmen Lidia Vidu, care mai cuprinde producțiile de scenă Jurnal de România. Sfântu Gheorghe, Jurnal de România. Constanța, (prezentate cu succes şi pe scena Schauspielhaus, din Viena), Jurnal de România. Jurnal de musulman și o expoziție, Romanian Diary. Confessions of Faith.

Carmen Lidia Vidu, regizor de teatru multimedia, este cel mai tânăr regizor care a montat pe scena Teatrului Național din București, iar din 2017, directorul multimedia al Festivalului Internațional “George Enescu”. Producțiile ei folosesc un limbaj artistic alternativ și transformă tehnica montajului experimental în emoție autentică.

“Permeabilă și interesată de contextul local, Carmen Lidia Vidu creează spectacole și instalații care cercetează în profunzime cele mai actuale teme ale societății românești, dincolo de poleiala lor imediată. Specific acestor spectacole este inițiativa de a reuni cei mai buni artiști din diferite domenii: muzică live, video, dans, teatru etc., care lucrează împreună pentru a crea spectacole unice în România. Prin urmare, în lista ei de producții apar documentare, filme de scurt metraj, dar și videoclipuri pentru  trupele Noblesse Oblige și Mes Quins”, spune Cristi Vicol, secretar PR în cadrul TGST.

Print Friendly, PDF & Email