Horia Colibășanu, alpinistul care a urcat pe opt dintre cele mai înalte vârfuri ale lumii, pleacă astăzi în următoarea sa expediție himalayană la peste 8.000 de metri, cu provocarea de a deschide o rută nouă spre vârful Dhaulagiri, înalt de 8.167 m, clasat în top cinci cei mai periculoși munți.
În următoarele zile, Horia Colibășanu va începe aclimatizarea în zona masivului Annapurna, urmând ca în 10 aprilie să înceapă trekkingul spre tabăra de bază a muntelui Dhaulagiri.
Sportivul timișorean va face echipă anul acesta cu Marius Gane, în vârstă de 51 de ani, sportiv român de performanță și alpinist de mare altitudine, și cu Peter Hámor, de 53 de ani, alpinistul slovac care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya. Cei trei sportivi vor avea o ascensiune fără oxigen și fără ajutorul șerpașilor.
“Deschiderea unei rute noi în Himalaya, la peste 8.000 de metri, este un proiect mai vechi, pentru care am mai avut câteva tentative. Cred în șansa acestui an pentru că și colegii de expediție, Marius Gane și Peter Hámor, își doresc un astfel de proiect. Împreună, avem ani de experiență în expediții la mare altitudine mai mulți decât vârsta oricăruia dintre noi. Peter și cu mine am urcat deja pe Dhaulagiri, iar Marius are experiența multor rute tehnice și cu grad de dificultate ridicat. Doar vremea să țină cu noi, anul acesta. Suntem încrezători și pornim cu pregătire fizică de luni de zile pentru a face față unui traseu pe care nu a mai călcat nimeni până acum”, a declarat Horia Colibășanu, la plecarea spre Himalaya.
Conform planului expediției, cei trei sportivi vor porni spre baza muntelui Dhaulagiri (8.167) în 10 aprilie. În 16 aprilie, planifică să ajungă în tabăra de bază, iar din 19 aprilie vor începe aclimatizarea spre altitudine mai mare, vor pregăti ruta de urcare și vor instala taberele intermediare spre vârf. Ascensiunea finală este planificată în perioada 15 – 25 mai, când este estimat intervalul de timp optim pentru expedițiile la peste 8.000 de metri. Sportivii au planificat întoarcerea în țară la începutul lunii iunie.
Expediția poate fi urmărită pe www.horiacolibasanuhimalaya.ro, pe pagina de Facebook Horia Colibășanu şi pe pagina de Twitter a sportivului.
Aceasta este cea de-a 21a expediție internațională a lui Colibășanu şi cea de-a 16-a în Himalaya. Expediţia este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, club afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă care derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.
Horia Colibășanu are în palmares ascensiuni de succes pe opt din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume, pe care le-a făcut fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor.
Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume, potrivit The Economist, care îl citează pe Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu. Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m), Everest (8.848m).
Expediția cu final tragic din Annapurna, din 2008 – când și-a pierdut prietenul și partenerul de coardă, pe Iñaki Ochoa – a fost un moment de cotitură pentru Horia Colibăşanu. Elizabeth Hawley, cea mai bună deținătoare a evidenței expedițiilor himalayene își amintește: “Horia și-a pus propria viață în pericol rămânând (timp de 72 de ore la peste 7.400m altitudine – n.n.) cu colegul lui grav bolnav, Iñaki Ochoa, în condițiile în care el însuși devenise grav bolnav din cauza altitudinii la care se aflau.” Horia Colibăşanu a dat atunci alarma în tabăra de bază, iar unii dintre cei mai buni alpiniști din lume ai momentului s-au mobilizat pentru a-l salva pe Iñaki. Annapurna 2008 a fost cea mai mare operațiune de salvare din istoria Himalayei. Bazată pe această poveste adevărată, Arena Comunicación din Spania și televiziunea spaniolă TVE au produs filmul documentar Pura Vida/The Ridge, câștigător la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian.
Rezultatele sale sportive au fost apreciate şi de preşedintele României, Klaus Iohannis, care i-a acordat lui Horia Colibășanu, în iunie 2017, cea mai importantă distincție pe care o poate acorda președintele: Ordinului Național “Steaua României”, grad de Cavaler.
Horia Colibășanu este singurul alpinist român care a primit distincția “Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul și cel mai prestigios club montan din lume.
Ultimele comentarii