La Timişoara va avea loc, la sfârşit de săptămână, primul festival de artă cu şi despre refugiaţi.
Centrul AIDRom Timişoara în parteneriat cu Institutul Intercultural Timişoara şi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) – Reprezentanţa în România organizează în zilele de 11-13 mai, la Timişoara un eveniment de artă cu şi despre refugiaţi: Timişoara Refugee Art Festival.
În perioada ianuarie-aprilie, 15 tineri refugiaţi din Irak, Siria şi Afganistan, cu vârste între 11 şi 26 de ani, stabiliţi în Timişoara, au participat, alături de 15 tineri români, la ateliere săptămânale de teatru, film, muzică şi pictură. Scopul acestei acţiuni a fost de a aduce migranţii împreună cu localnicii şi de a descoperi similitudini, mai degrabă decât diferenţe.
“Arta ne uneşte pe toţi. Tinerii participanţi au parcurs împreună o călătorie interesantă în aceste patru luni şi au descoperit că fie că sunt din Siria, Afganistan, Timişoara sau Republica Moldova, au multe în comun. Tinerii refugiaţi, în pofida istoricului pentru care au plecat din ţară de origine, îşi doresc să lase trecutul în urmă şi să aparţină. Iar arta face exact acest lucru: îi uneşte pe oameni”, spune Flavius Ilioni Loga, coordonatorul AIDRom Timişoara.
Iniţiativa face parte în proiectul NiCER – Metode Inovative de Integrare a Tinerilor Refugiaţi, finanţat de Comisia Europeană şi implementat în Timişoara de AIDRom şi Institutul Intercultural Timişoara.
Proiectul este reprodus în şase orașe europene partenere: Roma, Bruxelles, Sevilla, Liverpool, Nicosia şi Berlin.
În cadrul Timisoara Refugee Art Festival , va avea loc o dezbatere pe tema Alături de refugiaţi, organizată la Universitatea de Vest din Timişoara, joi, 11 mai, între orele 18- 20.
Sâmbăta, 13 mai, între orele 11-17, va avea loc o proiecţie de scurt-metraje, la Cafeneaua Ambasada, iar între orele 17-19.30, în aceeaşi locaţie, va avea loc performance-ul Identic vs Identitate.
La dezbatere, moderată de directorul Institutului Intercultural Timişoara, Călin Rus, vor participa şi Gabriela Leu, de la UNHCR Bucureşti, Flavius Ilioni Loga, de la AIDRom Timişoara, Lucian Vesalon, de la UVT, un reprezentant al Inspectoratului General pentru Imigrări, jurnalistul Dragoş Sasu şi Moise Yeboua, refugiat din Coasta de Fildeş, cetăţean român stabilit în Baia Mare.
Conform statisticilor Inspectoratului General pentru Imigrări, la finele anului 2016, în România se aflau înregistraţi 3.029 de refugiaţi. Iar în Timiş erau înregistraţi 208 refugiaţi cu un permis de şedere valabil.
Ultimele comentarii