Primul festival de artă cu și despre refugiați din România, organizat la Timişoara

Timişoara este, pentru al doilea an consecutiv, gazda primului festival de artă cu și despre refugiați din România, Timișoara Refugee Art Festival.

 

Timișoara Refugee Art Festival se va desfășura în perioada 10-13 mai și gravitează în jurul temei Subiectificare, un posibil răspuns la obiectificare, propus ca efect al înțelegerii, empatiei și încrederii.  „Oamenii nu sunt obiecte. Oamenii nu sunt cifre. Oamenii nu sunt unelte. Oamenii nu sunt marfă. Marfa are etichete. Oamenii nu. Oamenii sunt persoane, sunt indivizi, sunt fiinţe cu emoţii, nevoi şi voinţă. Fiecare are dreptul de a fi subiectul propriei sale vieţi”, explică organizatorii alegerea acestei teme.

În cadrul festivalului vor avea loc spectacole de teatru, concerte, expoziții de artă contemporană, proiecții de film, o conferință academică, un workshop de fake news, un seminar pentru jurnaliști, activități pentru copii și multe altele.

Iniţiat în 2017 Timişoara Refugee Art Festival reuneşte diferite expresii artistice cu scopul de a pune în discuţie migraţia forţată la nivel naţional şi internațional și de a aduce împreună comunitatea gazdă cu cea de refugiați.

Evenimentul, ajuns la a doua ediţie, este organizat de Asociația Solidart, în parteneriat cu Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi – Reprezentanţa în România, Universitatea de Vest Timișoara, One World Romania și Ambasada.

Flavius Ilioni Loga, coordonatorul festivalului, spune că se vrea aducerea în atenția publicului faptul că refugiații au nevoie de comunitate pentru a se integra. „Lucrăm cu oameni care sunt în acest proces, lucrează, merg la școală, au învățat limba română și nu avem motive de frică sau ignoranță. Integrare fara sprijinul comunității nu există. Vrem sa aratăm, prin artă, umanitatea refugiaților și căă există mai multe lucruri care ne unesc decât care ne separă”, mai spune Flavius Ilioni Loga.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro