Librăria La Două Bufnițe din Timișoara organizează un eveniment dedicat unui scriitorde Nobel, Ivo Andrić, cu ocazia apariției la Polirom a cărții sale, “E un pod pe Drina…”.

E un pod pe Drina… a apărut recent în colecția „Biblioteca Polirom”, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, cu traducere şi note de Gellu Naum şi Ioana G. Seber.

Pentru a-I marca apariţia pe piaţa cărţii din România, Librăria La Două Bufnițe, din Timișoara, organizează îi dedică lui Ivo Andrić, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1961 şi unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori de limbă sârbo-croată, o seară de lectură. La eveniment – care va avea loc joi, 13 septembrie, de la ora 18.30 – vorbi Adriana Babeți, Radu Pavel Gheo și Dumitru Tucan.

Salutat drept un „Tolstoi iugoslav” – odată cu traducerea în franceză a acestui roman (traducere care a dat semnalul unui succes mondial), Ivo Andrić face în E un pod pe Drina… ceva mai mult decât o sobră frescă istorică: aceasta e însoţită de o fermecătoare plăcere, aproape orientală, a povestirii, dar şi de crude reprezentări literare pentru ceea ce se numeşte „mersul înainte al istoriei” – implacabil şi, de cele mai multe ori, nedrept.

“La jumătatea secolului al XVI-lea, un paşă dă poruncă să se ridice un pod peste Drina, râul ce străbate orăşelul bosniac Vişegrad. Aşa începe istoria – cu pietre albe aduse de departe şi cu muncă zdrobitoare. Până la Primul Război Mondial, podul acesta, făcut din unsprezece arcade mlădioase, e martor al tuturor schimbărilor, suferinţelor şi tulburărilor care trec peste locuitori: stăpânirile se duc una după alta, scoţând din rădăcini o parte din obiceiurile oamenilor şi punând altele în loc, generaţiile cele noi îşi amintesc din ce în ce mai şters cum era traiul celor vechi, bătrâni şi tineri, creştini, musulmani şi evrei se întâlnesc pe pod şi privesc cum le trece viaţa, mai molcom ori mai aprig. Podul e martorul istoriei: şi al celei mari, plină de războaie, anexări, măriri şi decăderi de imperii, şi al celei mici, cu drame şi neînţelegeri omeneşti, cu împăcări cu soarta şi cu fericiri mărunte”, descriu editorii acest volum.

Ivo Andrić (1892-1975), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1961, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori de limbă sârbo-croată. Născut în Bosnia (pe atunci, administrată de Imperiul Austro-Ungar), îşi petrece copilăria la Vişegrad, oraşul despre care va scrie în cel mai celebru roman al său, E un pod pe Drina…

În timpul studiilor universitare de la Viena face parte din mişcarea revoluţionară Tânăra Bosnie, care milita pentru unirea cu Serbia, şi e un apropiat al cercurilor naţionaliste sârbe, ceea ce duce la arestarea lui după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la 28 iunie 1914.

Diplomat al tânărului regat iugoslav, refuză să se refugieze în Elveţia după ce germanii bombardează Belgradul; întors în capitală, se ascunde în apartamentul unui prieten până la sfârşitul războiului. Aici va scrie cele două volume care-i vor aduce renumele, alcătuind un adevărat opus magnus balkanicus: Cronica din Travnik (1945) şi E un pod pe Drina… (1945). Se vor adăuga alte romane şi volume de povestiri, precum Povestea cu elefantul vizirului (1948), Curtea blestemată (1954), Omer paşa Latas (postum, 1975).

În discursul de recepţie la Academia Suedeză, Andrić va face elogiul literaturii iugoslave, venind dintr-o „ţară mică între două lumi” şi al prozei istorice, menită să dea adevărata imagine a condiţiei umane.

În tulburii ani ai sfârşitului de secol XX şi ai începutului celui următor, figura lui Ivo Andrić va fi ea însăşi un simbol al istoriei nemiloase: acuzat de intelectualii musulmani din Bosnia de a fi falsificat în romanele sale perioada stăpânirii otomane, va fi „recuperat“ de naţionaliştii sârbi în forma butaforică a unui Andrićgrad, ridicat în mijlocul Vişegradului pentru o ecranizare, semnată E. Kusturica, a romanului E un pod pe Drina…