Dan C. Mihăilescu va conferenţia la Timişoara despre tânăra generaţie interbelică

Dan C. Mihăilescu va vorbi la Timişoara pe tema „Tânăra generaţie interbelică şi construcţia de sine”, în cadrul unui dialog deschis, moderat de Mircea Cărtărescu şi Mircea Mihăieş.

 

Eseistul, criticul și istoricul literar, Dan Mihăilescu, cunoscut publicului larg în special prin intermediul emisiunii TV „Omul care aduce cartea”, va conferenţia la Universitatea de Vest din Timişoara, în cadrul unui dialog deschis, moderat de scriitorul Mircea Cărtărescu și de prof. univ. dr. Mircea Mihăieș. Discuţia va fi purtată pe tema „Tânăra generaţie interbelică şi construcţia de sine”.

Citeşte şi: Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Dan C. Mihăilescu, printre autorii prezenţi la Bookfest Timişoara

Evenimentul, care face parte din „Conferinţele UVT”, va avea loc în 7 aprilie, de la ora 17, în Aula Magna a UVT.

Citeşte şi: Dan C. Mihăilescu: „Singura speranţă este în conservarea setei de cultură la nivel catacombar”

Dan C. Mihăilescu şi Mircea Cărtărescu vor fi prezenţi la Timişoara pentru a participa la cea de a şasea ediţie a Salonului de Carte Bookfest Timişoara, care va avea loc în perioada 6 – 9 aprilie.

Print Friendly, PDF & Email