Filme despre curaj, la Timişoara

cinepolska-zilele-filmului-polonezLa Timişoara începe proiecția de filme artistice poloneze CinePolska, un eveniment organizat de Institutul Polonez din București.

 

Proiecțiile de film din cadrul CinePolska au loc în perioada 24 – 26 martie, în fiecare zi de la ora 18, la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” a Universităţii de Vest din Timişoara, anunţă asociaţia Ariergarda. Genericul sub care se desfășoară proiecțiile din cadrul CinePolska este „Filme despre curaj”.

Majoritatea filmelor prezentate în cadrul ediției din acest an a CinePolska înfățișează povești reale. Privindu-le, poți cunoaște evenimente puțin cunoscute din istoria Poloniei și Europei, dar și oameni care au participat la ele”, spune Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din București, organizatorul CinePolska.

CinePolska începe pe 24 martie, la ora 18, cu filmul Dumnezeii, o poveste despre un cardiochirurg eminent care, în anii ’80 ai secolului trecut, a pus, prin forțele proprii, bazele unui program de transplant de inimă în Polonia.

Proiecția de filme artistice poloneze de la Timișoara, toate cu subtitrare în limba română, este un bun prilej pentru a vedea și una dintre cele mai importante superproducții poloneze din ultimii ani, Varșovia 44, povestea epică a unei generații de tineri care, în perioada Poloniei aflate sub ocupație germană, au participat la Revolta de la Varșovia din anul 1944. Organizatorii anunţă că filmul se adresează publicului tânăr de astăzi și vorbește despre eroismul tinerilor din trecut folosind un limbaj, o imagine și o muzică familiară spectatorului contemporan.

CinePolska se încheie pe 26 martie cu o comedie pe care criticii o compară cu „ciocolata amară”. Cetățeanul lui Jerzy Stuhr, cunoscut actor și regizor, râde de mitologia istorică a Poloniei. Stuhr însuși, interpretând rolul principal al cetățeanului obișnuit, „cenușiu”, care se strecoară printre evenimentele din Polonia ultimilor 50 de ani, se uită la polonezi cu ochi aspru și critic, dar cu inima deschisă. Filmul a obținut anul trecut două premii la Festivalul Internaţional de Film Comedy din Cluj: pentru Cel mai bun film şi pentru Cel mai bun scenariu, iar la festivalul de film din Gdynia, premiul special pentru curajul de fi a abordat teme dificile.

Proiecțiile CinePolska sunt organizate, la Timişoara, de Institutul Polonez din București și Asociația Cineaștilor din Polonia, cu sprijinul Institutului Polonez de Artă Cinematografică, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara.

Timișoara este unul dintre cele șapte orașe din România în care sunt organizate proiecțiile CinePolska, alături de Brașov, Galați, Iași, Oradea, Târgu Mureș și Cluj.

Print Friendly, PDF & Email