Polițiștii din Giroc l-au identificat pe bărbatul care, în urmă cu o lună, a legat un câine de mașină și l-a târât pe străzile din comună, provocându-i răni cumplite.
Poliţia din Giroc a întocmit dosar penal pe numele unui tânăr în vârstă de 28 de ani, din localitate, suspectat că, în 16 ianuarie, a legat un câine de maşină şi l-a târât după el, kilometri întregi, provocându-i răni cumplite. Potrivit poliţiştilor, individul și-a recunoscut fapta și le-a spus că animalul pe care l-a torturat a creat probleme cu propriii câini, la stâna sa de la marginea localității…
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, acesta este cercetat pentru rănirea şi schingiuirea unui animal, faptă care, potrivit Legii 205/2004, privind protecţia animalelor, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.
Căţeluşa schiungiuită, un metis Cane Corso se pare, a rămas în grija medicilor veterinari de la Cabinetul Veterinar Chișoda, care s-au ocupat de ea din 16 ianuarie, ziua în care a fost găsită, între viaţă şi moarte, legată de un stâlp, pe o stradă din Giroc. Animalul a suferit o serie de intervenţii chirurgicale şi se află încă sub tratament. Când va fi vindecat complet, va fi oferit pentru adopţie.
Un caz asemănător a fost înregistrat, tot în Giroc, anul trecut. În 18 mai, Poliţia locală a fost sesizată despre un caz de schingiuire a unui câine. Cazul se află în atenţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, care cercetează, tot pentru rănirea şi schingiuirea unui animal, un tânăr în vârstă de 33 de ani.
Ultimele comentarii