Apocalipsa elefantului alb ajunge la Timişoara

Unul dintre cele mai mari evenimente de artă contemporană din acest an, la care vor participa peste 40 de artiști din România și din străinătate, se va deschide la începutul lunii august, la Timişoara.

 

Expoziție de artă contemporană Apocalipsa elefantului alb se va deschide în 5 august, la Comenduirea Garnizoanei din Timișoara, din Piața Libertății nr. 5.

Şi-au anunţat participarea peste 40 de artiști, din România și din străinătate. Evenimentul, organizat de Sepale și Meta Spațiu, este coordonat de o echipă curatorială compusă din Mălina Ionescu, Denise Parizek și Mirela Stoeac-Vlăduți.

„Discursul expozițional va fi concentrat în jurul unui nucleu de atitudini artistice coerente cu activitatea adăpostului de păsări Sepale, cu modul în care aceasta se poate suprapune și identifica cu un parcurs existențial și artistic, precum și ca o reflecție asupra momentului pe care îl traversăm, definit de o schimbare completă de paradigmă. Schimbarea este inevitabilă, iar adaptarea necesară – schimbările climatice ireversibile, atitudinile activiste, problematica antropică, acțiunile omului asupra proceselor naturale, escapismul digital”, spun organizatorii.

Un astfel de discurs va include în mod necesar mai multe direcții, aparent contradictorii, de la cele care acuză dispariția – și necesitatea păstrării – unor valori, până la cele care deplasează perspectiva din exterior în interiorul unei realități / serie de realități virtuale și care privesc schimbările prin care trecem ca pe o serie de înnoiri absolut necesare.

Critic sau contemplativ, parcursul expozițional se articulează din mai multe ipostaze ale transformării, concentrat în jurul unui nucleu de demersuri artistice care identifică soluții în forme de activism social, ecologic și pedagogic sau dimpotrivă, într-o zonă a ficțiunii, a speculației și a explorării granițelor cu un metavers care este în același timp continuare și alternativă.

Acestui nucleu de atitudini integrative sau militante și a discuției în jurul conceptelor de  sustenabilitate, coexistență și echilibru, se adaugă direcții de cercetare artistică predominant speculative, astfel încât expoziția, care citează atât un univers cât și un metavers aflate în plin proces de transformare și reconfigurare, se poate lectura în mai multe chei și permite fire narative diferite – contradictorii sau convergente.

Proiectul este co-finanțat de AFCN și este realizat în parteneriat cu galeria 12-14 Contemporary din Viena, kinema ikon și Complexul Muzeal Arad.

Print Friendly, PDF & Email