Alianța Timișoara Universitară, acord de colaborare cu Municipalitatea

Azi a fost semnat un Acord de Parteneriat între Alianța Timișoara Universitară și Primăria Timișoara.

 

Scopul parteneriatului constă în prioritizarea dezvoltării armonioase a Timișoarei prin prisma calității vieții studențești, susținerea promovării internaționale a ofertei educaționale a membrilor Alianței Timișoara Unive, dezvoltarea proiectelor culturale și a celor care implică tinerii în activități socio-culturale, pentru ca Timișoara să devină un pol universitar de referință pentru Europa Centrală și de Est, transmit semnatarii documentului.

Acordul de parteneriat va fi dezvoltat în domeniul internaționalizării, al dezvoltării urbane, al educației și tineretului, al vieții studențești prin creșterea gradului de securitate și siguranță în Campusul Studențesc, prin continuarea programului privind acordarea de facilități pe mijloacele de transport în comun, prin asigurarea de locuri de practică/internship de calitate pentru studenții care urmează un program de studii specific activității autorităților publice locale/serviciilor publice gestionate etc.

Acordul de Parteneriat a fost semnat de primarul Nicolae Robu, Octavian Creț, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Timișoara și Președintele Alianței Timișoara Universitară, Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, şi Cosmin Alin Popescu, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara.

Print Friendly, PDF & Email