Calea Aradului, Calea Torontalului și Calea Sever Bocu sunt cele trei artere pe care încep lucrările de modernizare a iluminatului public, crae vor duce la o economie de energie electrică de 60 la sută.
Viceprimarul Timişoarei, Ruben Lațcău, a semnat în 10 august Autorizația de construire necesară demarării lucrărilor de modernizare a iluminatului public prin instalarea de becuri LED și control prin telegestiune pe Calea Aradului, Calea Torontalului și Calea Sever Bocu.
„În contextul exploziei prețurilor la energie este obligatoriu să facem aceste investiții pentru ca orașul să aibă, în sfârșit, un iluminat public modern și eficient. Economia pe care o vom realiza după instalarea celor 531 de corpuri de iluminat cu LED este de 60 la sută. De asemenea, intensitatea luminii va putea fi controlată printr-un sistem de telegestiune, ceea ce înseamnă o economie și mai mare la bugetul local. În acest moment, iluminatul public reprezintă cea mai mare parte din factura lunară la curent pe care o plătim”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Valoarea proiectului este de aproape 950.000 de lei, fonduri nerambursabile de la Administrația Fondului pentru Mediu. Câștigătorul licitației este asocierea firmelor timișorene Elba SA și Elba-Com SA. În următoarele zile va fi dat ordinul de începere al lucrărilor, care vor dura două luni.
Ultimele comentarii