Primăria Timişoara anunţă că a fost demarată procedura de contractare a serviciilor de proiectare pentru proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii: Memorialul (Traseul) Revoluției-Decembrie 1989 și se fac demersuri pentru obţinerea unei finanțări prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea maximă eligibilă care se poate accesa este de apropae 19 milioane de lei, fără TVA, echivalentul a puţin peste 3,8 milioane de euro fără TVA.
„Vrem să valorificăm acest moment istoric, care amintește că Timișoara este primul oraș liber din România, atât pentru cei care vin să ne viziteze și să ne cunoască trecutul, cât și pentru generațiile viitoare, care să poată retrăi acele clipe. Nu e de-ajuns să știm că s-a întâmplat, ci să înțelegem ce s-a întâmplat mai exact și contextul istoric care a dus la Revoluția din 89. Acum, aducem mai aproape de concret o idee, care are dedicate câteva pagini în Planul Național de Redresare și Reziliență al țării noastre, printr-o aplicare formală de a accesa aceste fonduri”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Prin realizarea proiectului, spun oficialii Municipalităţii, se va creiona un traseu al Revoluției din decembrie 1989, care are ca scop regândirea modului în care sunt reflectate evenimenele în spațiul public. Acest traseu va fi valorificat prin reamenajarea spațiilor publice, a locurilor „fierbinţi” ale acelor zile: Piața Maria, Podul Traian, Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe, zona Consiliul Județean Timiș, zona Băile Neptun, Cimitirul Eroilor, Calea Martirilor.
Proiectul are ca obiective:
- crearea unui traseu coerent vizual, mediatic, tematic și conceptual care leagă punctele marcante ale Revoluției din decembrie 1989;
- realizarea unor puncte marcante în spațiul public prin materialitate și tehnologie care să reflecte memoria Revoluției;
- îmbunătățirea calității punctuale a spațiului public (Piața Maria/Reședința Pastorului Lázslo Tokés, Consiliul Județean/fost sediu PCR);
- integrarea unei infrastructuri de tip Internet of Things și media (Augmented Reality, Virtual Reality, New Media Art) care să permită o experiență senzorială și emoțională a locului.
- Proiectul are în vedere intervenții punctuale pe domeniul public, care împreună formează Memorialul (Traseul) Revoluției din decembrie 1989 și va avea în vedere accesibilitatea, fiecare punct având o încărcătură de cunoaștere specifică. De asemenea, vor fi promovate soluţii de amenajare arhitecturală şi peisageră integrate, deduse din înțelegerea fiecărei zone de intervenții, a obiectivelor stabilite la nivel strategic de municipiu şi scenarii de bune practici din zona spaţiului european, scopul final fiiind acela de a crea o experiență comemorativă și participativă directă în spațiul public, care să aducă evenimentele din Decembrie 1989 în prezent, utilizând o varietate de mijloace și punându-le în contextul de astăzi.
Ultimele comentarii