Primăria Timișoara a primit o ofertă pentru proiectarea Traseului Revoluției din 1989

Primăria Timișoara anunţă că a primit o ofertă pentru serviciile de proiectare în vederea realizării Traseului Revoluției în Timișoara, ofertă pe care o va analiza în perioada următoare.

 

Pentru realizarea documentației s-a înscris SC Q Group Proiect SRL cu SC Balthasarh SRL, ca și subcontractant. Documentația va cuprinde și elaborarea conceptului curatorial și memorial pentru definirea acestui traseu. Valoarea estimată a contractului este de peste 790.00 de lei cu TVA inclus, fiind majorată, în urma relansării licitaţiei, de la o sumă de puţin peste 230.000 de lei cu TVA inclus.

„Revoluția din 1989 este unul din evenimentele marcante ale istoriei Timișoarei și marchează tranziția orașului către democrație. Acest proiect vizează transformarea spațiului public într-un mediu care să evoce momentele respective și să păstreze vie memoria zilelor lui Decembrie 1989”, transmit oficialii Primăriei Timişoara.

Nouă puncte emblematice pentru Revoluție vor trece prin diverse intervenții urbanistice: Piața Maria, Podul Traian, Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Prefectura, Podul Decebal, Parcul Poporului şi Cimitirul Eroilor. Cu ajutorul tehnologiilor de realitate augmentată și realitate virtuală, timișorenii și turiștii vor putea retrăi atmosfera acelor zile.

Patrimoniul cultural al orașului va fi de asemenea valorificat din punct de vedere turistic, printr-o semnalistică modernă, prin crearea unei aplicații dedicate vizitatorilor și digitalizarea locațiilor incluse în traseu. Proiectul prevede și  modernizarea pavajelor pentru a accesibiliza spațiul pentru toate categoriile de utilizatori pietonali, prin iluminat public diferențiat, marcaj tactic și borduri la nivel cu carosabilul. Mobilierul urban și marcajele vizuale vor avea un concept unitar pentru toate locațiile.

Caracterul locului va fi conservat și valorificat, iar pentru două zone, Piața Maria și Consiliul Județean, vor fi realizate studii de iluminat public complete și vor fi propuse soluții de iluminat ambiental.

Traseul Muzeal al Revoluției din 1989, un proiect cu o valoare totală estimată de aproape 4,3 milioane de euro, este singurul proiect de memorie istorică colectivă al unui oraş din România admis din start în Programul Național de Redresare și Reziliență, având finanțarea asigurată.

Print Friendly, PDF & Email