Primăria Timişoara demarează achiziţia de servicii de proiectare pentru Podul Solventul

Foto: Primăria Timişoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că a început achiziția serviciilor de proiectare pentru Podul Solventul care va face conexiunea între strada Gării şi bulevardul Dâmboviţa, un proiect iniţiat de fostul primar Nicolae Robu.

 

Proiectul va asigura o nouă conexiune între partea de nord și de sud a orașului, între strada Gării și bulevardul Dâmbovița, inclusiv prin construcția unui nou pod peste canalul Bega, precum și lărgirea bulevardului Dâmbovița până la intersecția acestuia cu strada Ion Barac, anunţă reprezentanţii Municipalităţii.

Lucrările vor viza construcția unui drum nou, cu două benzi pe sens și linie de tramvai în zona mediană, în prelungirea Căii Bogdăneștilor, prin pasajul inferior Solventul, până în bulevardul Dâmbovița, construcția unui pod nou peste Bega, lărgirea bulevardului Dâmbovița, de la noul pod construit până la intersecția cu strada Ion Barac, inclusiv echiparea cu linie de tramvai, dar şi construirea de piste pentru biciclete și de trotuare pe toată lungimea drumului nou construit .

Podul Solventul va fi primul nou construit în Timișoara după Revoluție și va asigura o conexiune extrem de necesară între nordul și sudul orașului, respectiv zonele Mehala – Ronaț – Blașcovici și Dâmbovița – Calea Șagului. Pasajul Solventul şi această investiție reprezintă cele mai mari proiecte de infrastructură rutieră din ultimii zeci de ani în Timișoara și vor asigura închiderea Inelului IV de circulație în zona de vest a municipiului”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Valoarea totală estimată a investiției Inelul IV Vest este de peste 78,5 milioane de lei cu TVA, respectiv peste 16 milioane de euro. Valoarea totală estimată a serviciilor de proiectare depăşeşte 1,1 milioane de lei  cu TVA, sumă care va fi achitată din bugetul local şi recuperată ulterior din fonduri europene, spun reprezentanţii Primăriei.

Termenul de prestare este de 210 zile, eşalonate în trei etape: întocmirea studiului de fezabilitate şi obţinerea avizelor, obținerea autorizației de construire şi întocmirea proiectului tehnic de execuție şi a altor documentaţii.

Contractul pentru proiectarea Podului Solventul – parte a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, aprobat în 2016 – a fost semnat de fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în septembrie 2020.

 

Print Friendly, PDF & Email