Anul universitar 2020-2021, deschis online la Universitatea de Vest din Timişoara

Foto: UVT

La Universitatea de Vest din Timişoara a avut loc astăzi deschiderea anului universitar 2020-2021, eveniment desfășurat în format online.

 

La deschiderea anului universitar 2020-2021 – eveniment distribuit public prin social-media pe pagina UVT și prin Google Meet –, Universitatea de Vest din Timişoara a fost onorată de intervențiile mai multor invitați, reprezentanți ai autorităților și partenerilor UVT, dar și a personalităților internaționale, ambasadori ai UVT în lume.

După cuvântul de deschidere pe care rectorul UVT, prof. univ. Marilen Pirtea, l-a transmis studenților și părinților acestora, cadrelor didactice și cercetătorilor, personalului de specialitate și colaboratorilor, publicului prezent în online la eveniment, au urmat mai multe mesaje de solidaritate, deschidere și parteneriat universitar transmise live de către consilierul prezidenţial Ligia Deca, rectorii celorlalte trei universități publice timișorene, partenere ale UVT în cadrul Alianței Timișoara Universitară, prof. univ. Octavian Crețu (de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara), prof. univ. Florin Drăgan (Universitatea Politehnica Timişoara), prof. univ. Cosmin Popescu (Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului).

Criza pandemică ne-a dezvăluit că universitatea nu este doar o clădire, nu este doar un șir de încăperi, nu este doar coridorul lung sau amfiteatrele în care ne întâlnim! Universitatea, în online sau față în față este o parte din noi. Indiferent unde vă veți afla, la școală, respectând regulile de distanțare, sau acasă, conectați online, vă urez tuturor, studenți și membri ai comunității universitare, sănătate și viziune, optimism și realism, energie și putere, pentru a deveni zilnic versiuni mai bune ale propriilor persoane”, transmite rectorul Marilen Pirtea.

În perioada 28 septembrie – 4 octombrie, UVT organizează un program dedicat inițierii noilor studenți, intitulat Săptămâna de iniţiere UVT, care cuprinde, pe lângă deschiderea anului universitar, activități și evenimente generice, destinate întregii comunități universitare – așa cum este Festivalul Univibes, ajuns la cea de-a patra ediție, dar și evenimente nișate pe specificul celor unsprezece facultăți.

Primul semestru din anul universitar 2020-2021 se va desfăşura, la UVT, în regim hibrid.

 

Print Friendly, PDF & Email