Primăria Municipiului Timișoara continuă acţiuunea de dezafectare a cablurilor aeriene de transmisii de date şi voce, menţionând că operatorii au fost notificați în prealabil.
Potrivit Primăriei Timişoara, azi vor fi dezafectate cablurile de comunicații aeriene pe următoarele zone:
- strada Carol Telbisz ,de la Bega până la b-dul C. Bratianu;
- porţiunea de la strada Carol Telbisz până la strada Alba Iulia (parcare Modex);
- strada Piatra Craiului, de la d-dul Regele Ferdinand I până la b-dul Republicii;
- strada Doctor Nicolae Paulescu.
În 8 august, Municipalitatea anunţă că vor fi dezafectate cablurile de comunicații aeriene pe b-dulTake Ionescu, la imobilele cu numere fără soț, pentru ca în 15 august să fie vizate imobilele cu numere cu soț.
Reprezentanţii Direcţiei Generale Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Uilităţi din cadrul Primăriei roagă cetăţenii din zonă care au probleme cu transmisiile de voce şi date să se adreseze direct firmelor cu care au contracte în derulare, subliniind că toţi operatorii au fost avertizaţi în prealabil şi în mod repetat asupra obligativităţii trecerii cablurilor în subteran.
Ultimele comentarii