Ciprian Măceșaru vine la Timişoara cu „Alergătorul invizibil”

Sursă foto: Facebook Ciprian Măceşaru

Scriitorul şi jurnalistul Ciprian Măceșaru îşi va lansa la Timişoara cel mai nou roman, Alergătorul invizibil, apărută anul trecut la editura Paralela 45.

 

Evenimentul va avea loc miercuri, 22 ianuarie, la ora 18, la Librăria La Două Bufnițe din Timișoara. Invitat, alături de autor este scriitorul Robert Șerban.  „«Adevărata literatură e despre ratați» – afirma într-un interviu Umberto Eco. Ei sunt cei care fascinează, care fac viața și, implicit, literatura palpitante. Într-o astfel de tradiție literară se înscrie noul roman al lui Ciprian Măceșaru, Alergătorul invizibil, al cărui erou (anti-erou), Paul Vasilescu, eșuează în căsnicie, în relația cu părinții, la job și, mai ales, în literatură. Dar unde Paul Vasilescu dă greș, Ciprian Măceșaru reușește să construiască un personaj nesigur, șovăielnic, neputincios și înduioșător de optimist în încercările sale – un personaj complex de care ne vom aminti multă vreme”, spune despre această carte Emanuela Ignățoiu-Sora.

Ciprian Măceşaru, (născut în 1976, la Câmpina) este scriitor, muzician, ilustrator și jurnalist cultural. Este autorul mai multor volume: Infrapaginal (Jurnal 2000-2018), Despre nerăbdarea de a fi răbdător. Dan C. Mihăilescu și Ciprian Măceșaru în dialog epistolar, Și se făcu întuneric (povestiri), Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta (microroman), Locul în care n-am ajuns niciodată (poeme), Super! Sunt un gândac! (literatură pentru copii)… I-au fost traduse poeme și/sau povestiri în italiană, cehă, ebraică, idiș, engleză și bulgară. Este fondatorul revistei culturale Accente, din București. A fost toboșarul formațiilor Toulouse Lautrec și Hotel Fetish. A scris libretul operei de cameră În trup, compoziția Dianei Rotaru.

Print Friendly, PDF & Email