Victor Ambruș, lector de la Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara, a câștigat o bursă Fulbright Senior, în domeniul Fizicii Matematice.
Victor Ambruș, care predă predă Fizica fluidelor, va participa la un stagiu de cercetare în Statele Unite, la Universitatea Old Dominion din Norfolk, Virginia, anunță Universitatea de BVest din Timișoara. Studiul acestuia, se va concentra pe curgerea gazelor rarefiate prin microcanale.
Potrivit UVT, cercetarea sa are o aplicabilitate importantă în zborul la altitudine mare și în medicină, având impact, de exemplu, în dezvoltarea micro-sistemelor electro-mecanice, a aparaturii medicale miniaturizate, precum și în optimizarea fuselajelor pentru zborul la altitudini mari.
„Reușita colegului nostru este parte a unui șir întreg de recunoașteri pe plan național și internațional obținute de profesorii Universității. Valoarea unei instituții de învățământ superior este dată în primul rând de resursa sa umană. Stăm foarte bine la acest capitol. Dovadă sunt premiile Academiei Române, ale Asociației Orizonturi Universitare și Premiile Elsevier Scopus Award, dacă e să menționez doar câteva reușite”, declară rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea.
Lect. dr. Ambruș spune că Programul Fulbright îi oferă oportunitatea de a avansa cunoașterea și înțelegerea domeniului curgerii gazelor rarefiate și de a crea punți între mediul academic românesc și cel al SUA: „Mulțumesc comisiei Fulbright Româno-Americane pentru oportunitatea și onoarea de a desfășura un stagiu de cercetare postdoctorală într-un colectiv prestigios al unei universități din SUA, în calitate de „Fulbrighter”. De asemenea, mulțumesc colegilor și colaboratorilor mei pentru ajutor și pentru sprijinirea candidaturii mele.”
Programul Fulbright reprezintă cel mai important program de schimburi științifice, culturale și educaționale derulat între România și Statele Unite ale Americii.
Ultimele comentarii