Noul magazin Mega Image le va aduce timișorenilor o experiență inedită la cumpărături și îi va inspira zi de zi să încerce gusturi și produse noi, promit reprezentanţii Mega Image.
Mega Image şi-a ianugurat primul magazin la Timișoara, situat pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, nr. 71. Acesta are o suprafață de aproximativ 900 de metri pătrați și şapte case de marcat.
Noul magazin Mega Image Șagului a fost conceput pentru o experiență completă la cumpărături, pornind de la modul de amenajare, la consultanța oferită direct în magazin de către echipe de angajați special pregătite în acest sens, la oferta variată de produse de la cele alimentare, la cele de îngrijire și pentru casă, prezentate într-un spațiu aerisit și prietenos.
Primul magazin Mega Image din Timișoara aduce produse de calitate pentru cele mai exigente gusturi, precum și o varietate de produse marcă proprie, accesibile, cu specialități autentice.
Astfel, cei interesați de un stil de viață cât mai sănătos, vor găsi doar în Mega Image Șagului un spaţiu dedicat produselor alimentare și de îngrijire, inclusiv din categoria celor certificate bio sau ecologic, Equilibrium health & wellness.
Cei dornici să regăsească gustul și savoarea produselor tradiționale vor avea de ales dintr-o multitudine de produse autohtone sub marca proprie a Mega Image, Gusturi românești, ce păstrează tradiția rețetelor originale românești, de la brânzeturi și lactate, gemuri și compoturi, fructe și legume, dar și delicatese, panificație și patiserie, băuturi artizanale, dulciuri care amintesc de gustul copilăriei.
Tot pentru pasionații de gustul bun al mâncării de acasă, dar cu un stil de viață activ, gama de produse Mega Apetit este soluția ideală. Varietatea de produse acoperă fiecare moment de consum al zilei, de la sandvișuri, aperitive, salate, până la supe și ciorbe, feluri principale sau deserturi delicioase. În plus, Mega Apetit include și o gamă specială de meniuri cu preparate realizate după rețete create de chefi renumiți, precum Chef Joseph Hadad, Chef Alex Iacob și Chef Sorin Bontea.
De asemenea, specialitățile din carne de calitate superioară marca Le Boucher vor inspira rețete noi.
Pentru cumpărăturile zilnice, gamele de produse marcă proprie 365 și Delhaize aduc produse de cea mai bună calitate la prețuri avantajoase. Acestea prezintă o selecție variată, ce cuprinde produse alimentare, cât și produse de menaj sau de îngrijire. Mai mult, Mega Image oferă și produse de îngrijire personală, din gama Etos, pentru răsfățul zilnic.
Experiența la cumpărături este completată și dusă la un nou nivel prin echipele dedicate de consilieri Red Team, care oferă ajutor clienților în magazin pentru a descoperi cât mai ușor și rapid produsele.
„Venim pregătiți să ducem la un nou nivel experiența la cumpărături, să le depășim așteptările consumatorilor și să îi inspirăm zi de zi. Primul nostru magazin din Timișoara oferă o experiență la cumpărături cu adevărat completă. Și, de la acest prim pas, vom continua să deschidem noi magazine în perioada următoare, inclusiv sub formatul Shop&Go, conceptul nostru dedicat pentru a pătrunde cât mai mult în proximitate și a fi aproape de clienți cu o ofertă de produse oricând la îndemână, uşurând astfel modul de a realiza cumpărăturile”, afirmă Vassilis Stavrou, director deneral Mega Image.
Programul magazinului Mega Image Șagului este de luni până sâmbătă în intervalul orar 7-23, iar duminica, între orele 8-21. Parcarea magazinului dispune de 45 de locuri.
Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 620 magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești. Mega Image îşi propune să ofere consumatorilor, în fiecare zi, servicii de calitate şi o gamă de produse hrănitoare, sănătoase şi sigure, la preţuri accesibile. Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internaţional ce operează în prezent pe trei continente.
Ultimele comentarii