PSD Timiş: „Rezultatul alegerilor de la Checea a adus o nouă ieşire necontrolată a lui Nicolae Robu”

PSD Timiş îl acuză pe preşedintele PNL Timiş şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu de „o nouă ieşire necontrolată”, pe care acesta a avut-o după anunţarea rezultatului alegerilor parţiale de la Checea, câştigate de liberalul Florin Florea.

 

Rezultatul alegerilor parţiale de la Checea, câştigate de liberalul Florin Daniel Florea – care merită felicitat –, a adus. Brusc, patronul echipei de fotbal ACS Poli, care se erijează în lider politic şi, câteodată, în primar al urbei de pe Bega, şi-a amintit de Partidul Social Democrat. Nu a avut aceeaşi reacţie şi când PSD a câştigat detaşat alegerile la Denta, spre exemplu”, transmite PSD Timiş, într-un comunicat de presă.

„Crizele lui Nicolae Robu şi scandalurile necontenite ascund adevăratele sale probleme: Primăria Timişoara stă pe un butoi de pulbere din cauza modului defectuos în care este condusă, iar partidul este scăpat de sub control”, susţin social-democraţii timişeni.

În consecinţă, mai spun ei, pentru a minimaliza problemele reale, Nicolae Robu maschează tensiunea şi provoacă noi scandaluri pentru a distrage atenţia de la ceea ce se întâmplă. „Nu am auzit, până acum, nicio explicaţie logică din partea edilului pentru prăbuşirea porţii de la intrarea în oraş, niciun cuvânt despre recuperarea prejudiciului în cazul finanţării ilegale a sportului sau despre modul în care îl contestă primarii din judeţ. În timp ce lucrurile scapă serios de sub control, Nicolae Robu cerşeşte bani pentru jucăria sa ACS Poli, ameninţă, jigneşte şi se joacă de-a politica”, mai acuză PSD Timiş.

După alegerile de la Checea, care au avut loc în 5 noiembrie, câştigate de liberalul Florin Florea, Nicolae Robu scria pe o reţea de socializare că rezultatul reprezintă o lecţie aspră pentru PSD. „617 voturi – PNL,234 voturi – PMP, 119 voturi – PSD. Ăsta-i locul PSD, dușmanul nr. 1 al județului Timiș, dușmanul nr. 1 al municipiului Timișoara, dușmanul nr. 1 al României! Și acesta-i doar începutul! Cine seamănă vânt culege furtună!, a conchis preşedintele PNL Timiş.

Print Friendly, PDF & Email