Zeci de fotografii ale fotojurnalistei Barbara Klemm, expuse la Timişoara

Barbara Klemm. Foto: Deutschlandfunk Kultur / Rolf Vennenbernd

Pentru a marca 30 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie între România și Germania, Institutul pentru Relații Externe al Ministerului de Externe german organizează la Timişoara expoziţia Clarobscur – Fotografii din Germania, a Barbarei Klemm, o legendă a presei germane. O parte dintre fotografii, 25, au fost făcute în România, în anii 1972, 1973 și 1992.

 

Această expoziție monografică – organizată la Timişoara de Centrul Cultural German din Timişoara în colaborare cu Fundația Art Encounters – prezintă fotografii care au fost făcute de-a lungul a 40 de ani. Lucrările artistei Barbara Klemm (n. 1939) sunt dovezi ale evoluției istorice și ale prezentului, într-o țară care a fost zeci de ani divizată. “Multe dintre fotografiile ei au devenit simboluri ale istoriei contemporane și marchează memoria culturală a mai multor generații. Este o operă fotografică, care îmbină documentarea și inspirația artistică într-o manieră rar întâlnită în presa germană, deoarece Barbara Klemm adaugă propria ei perspectivă presupusei naturi obiective a documentarului și urmează regulile compoziționale ale artei în compozițiile sale de imagine”, transmit reprezentanţii Institutului pentru Relații Externe, organizatori ai evenimentului.

Căderea Zidului Berlinului, noiembrie 1989. Foto: Barbara Klemm

Deși aceste fotografii au apărut în mare parte în Frankfurter Allgemeinen Zeitung – pentru care Barbara Klemm lucrase ca laborantă și la producția de clișee din anul 1959, apoi, din anul 1970, ca fotograf editorial specializat în politică și la secțiunea culturală –, ele sunt mult mai mult decât imagini de reportaj, realizate pentru ziua respectivă. “Acestea ne conduc spre cele mai importante domenii ale vieții sociale din Republica Federală Germană, RDG și din străinătate. Un punct central al expoziției îl reprezintă acele fotografii care au fost realizate în Germania de Est și de Vest, înainte și după Reunificare. Sunt imagini din toate domeniile vieții sociale, din politică, din cultură și economie, din situații precare și cotidiene ale realității sociale, din manifestații, proteste și viața imigranților, precum și din evenimente culturale, adunări în masă și spații urbane. Artistei Barbara Klemm îi reușește mereu să înfățișeze oamenii în momentele speciale și prețioase de deconectare a ființei”, mai spun organizatorii.

Leonid Brejnev şi Erich Honecker, Berlinul de Est, 1979. Foto: Barbara Klemm

Barbara Klemm este unul dintre cei mai remarcabili cronicari ai trecutului recent al Germaniei și una dintre cele mai importante fotografe germane. Deja din anii `60 ea observă, în calitate de redactor foto la Frankfurter Allgemeine Zeitung – publicaţie la care lucrează aproape jumătate de secol, până în 2006 – politica și societatea atât din Republica Federală a Germaniei, cât și din RDG.

Vernisajul va avea loc joi, 13 octombrie, de la ora 18, la Fundația Art Encounters (b-dul Take Ionescu 46C) în prezența curatorului Matthias Flügge. Expoziţia Clarobscur – Fotografii din Germania va putea fi văzută în perioada 13-29 octombrie, de marţi până sâmbătă, între orele 12-18.

Print Friendly, PDF & Email