Mișcări ultranaționaliste, adversare ale NATO și UE, care promovează subiecte aflate pe agenda Kremlinului, vor să acceadă în mainstreamul politicii românești, pregătindu-se să intre în Parlament.

PRU, o voce a Vocii Rusiei

În contextul revirimentului partidelor naționaliste şi ultranaţionaliste, anti-sistem, eurosceptice, manifestat la nivelul întregii Europe, naţionalismul exacerbat își face simțită prezența şi în România, prin partide nou intrate în scenă. Ar trebui să fie, pentru noi toți, un semnal de alarmă, în condițiile în care, se știe, regimul de la Kremlin – a cărui dorinţă de expansiune este indubitabilă – recurge, pentru a destabiliza UE, la metode subversive, una dintre acestea fiind exact încurajarea succesului naţionalismului în Europa.

Unul dintre aceste partide, înființat și condus de Bogdan Diaconu, este România Unită, cu un nume inspirat din Rusia Unită, partidul lui Vladimir Putin. Liderul PRU abordează nu doar un discurs ultranaţionalist, ce se vrea un răspuns la irendentismul maghiar, și un demagogic discurs anti-sistem, motivat ca fiind vot de blam dat clasei politice in corpore, pe care o acuză că a distrus România, în ultimii 25 de ani, deși dl Diaconu a fost parte din această clasă politică de care acum se leapădă declarativ, în decurs de 14 ani trecînd prin PSD, PC și, din nou, PSD. De altfel, din postura de deputat PSD și-a făcut legăturile cu Moscova. În vara lui 2012, când nou instalata Putere USL pusese la cale lovitura de stat, acesta începuse colaborarea cu Vocea Rusiei, canal de propagandă finanțat de Kremlin – desființat, nu întâmplător, în decembrie 2014, după câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis. La Vocea Rusiei, dl Diaconu pleda, după organizarea, la Bucureşti, a Forumului Economic China-Europa Centrală şi de Est, în noiembrie 2013 – în timpul căruia, să nu uităm, conducerea Parlamentului a acceptat, la cererea delegaţiei chineze, înlăturarea drapelului UE de la prezidiu –, pentru un parteneriat strategic cu China. Asta, deși România are parteneriat strategic cu SUA și nu poate avea același tip de parteneriat cu China și, eventual, cu Rusia, un parteneriat strategic implicând și o componentă militară. Și o făcea în timp ce Vocea Rusiei anunța, fără menejamente: „Banii chinezilor merg doar în acele ţări din Europa de Est, unde liderii politici sunt decişi să iasă de pe orbita SUA. (…) cele 8 – 10 miliarde de euro puse la bătaie de China se traduc prin eliminarea definitivă a influenţei americane, mai ales cea militară şi politică din această zonă”.

Între timp, au apărut noi dovezi ale liniei acestui partid. Actualul  vicepreședinte al partidului, Ovidiu Hurduzeu, cerea, în 2014, pe rețelele de socializare, ieșirea „imediată„ a României din UE și NATO. Apoi, anul acesta, Bogdan Diaconu semna un acord de colaborare între PRU și Zmiana, partidul pro-rus din Polonia, al cărui lider, Mateusz Piskorski, a fost arestat sub suspiciunea de spionaj ăn favoarea Rusiei și, se pare, a Chinei. Un alt acord a fost semnat cu liderul partidului italian Forza Nuova, Roberto Fiore, declarat pro-rus și fascist. Tot anul acesta, un alt membru PRU, Laurențiu Rebega, plecat și el din PC, a invitat-o în România pe Marine Le Pen, președintele Frontului Național, formaţiune extremistă din Franţa. Acestui partid i-a fost deconspirat de către presa occidentală sprijinul acordat Rusiei pentru anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea, în martie 2014, un act care a aruncat practic în aer ordinea europeană.

În vara lui 2014, la lansarea PRU scriam că înfiinţarea unui partid ultranaţionalist, fondat de un fost membru PSD cu legături cu Moscova, poate fi coincidenţă. Dar că poate fi şi un capitol din strategia Kremlinului. La care puterea PSD nu își permisese, la momentul respectiv, o contribuţie directă şi asumată oficial, o schimbare de strategie fiind imposibilă cât Preşedinţia nu era câştigată de Victor Ponta. Iată că oameni din PSD și apropiați ai vârfului acestui partid s-au înscris în PRU. Unul dintre ei este fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada, care și dorește ca „România să fie apărată de tendințele neo-colonialiste mascate în ideologie neo-liberală”. Un altul este deputatul PSD Marius Mihalache, finul fostului premier. Și despre Victor Ponta  circulă informații neoficiale privind o plecare a sa din barca social-democraților și intrarea în cea ultranaționalistă. „Îi cedez lui Ponta șefia PRU”, s-a rezumat Bogdan Diaconu să declare, refuzând să confirme, dar și să infirme intrarea lui Victor Ponta în partidul său.

Alianța Noastră și parteneriatul cu „vecinul, aliatul și prietenul nostru”

Un alt actor politic care își anunță intenția de a intra în Parlament, cu până la 13 procente, este Alianța Noastră, partid fondat în vara aceasta și condus de Marian Munteanu, promotor al ultranaţionalismului și al anti-occidentalismului, din discursul acestuia nelipsind elementele ortodox-fundamentaliste. UN personaj readus în lumina reflectoarelor în primăvara acestui an de către PNL, care îl propusese candidat pentru cea mai importantă Primărie din ţară, ca reprezentant al marii familii a Popularilor Europeni.

Marian Munteanu, o fostă figură emblematică a Pieţei Universităţii, din iunie 1990, s-a autodecredibilizat total, ulterior. Prin simpatiile legionare, manifestate în anii 90. Prin colaborarea cu propriul său „călău”, Virgil Măgureanu, fostul şef al SRI în perioada fratricidului din iunie 1990 – bun amic cu Ion Iliescu, cel care le mulţumea minerilor pentru „solidaritatea de clasă cu care au răspuns chemării autorităţilor” – la partidul căruia, PNR, aderase și al cărui candidat la prezidențiale acceptase să fie. Prin apariția în public, în recentele sale initiaţive şi platforme civice, alături de oameni din facţiunea securisto-legionară, care, în zorii lui 1990, erau artizani ai unui scandal interetnic de proporţii, în inima Ardealului, la Târgu Mureş. Un scandal întreţinut, prin diversiuni, de vârfurile Uniunii Vatra Românească, un partid ultranaţionalist înţesat de foşti membri ai Securităţii, prin promovarea ultranaţionalismului şi anti-occidentalismului.

Aceasta este, de altfel, și linia imprimată noii formațiuni politice, AN. Care, își propune, printre altele, să nu mai lase străinii să dețină pământ în România, să nu mai lase societatea românească „la bunul plac al grupurilor de interese partinice și transpartinice, dirijiate din interiorul sau din afara țării”, care vrea ca România să devină „o țară de oameni liberi” (idei care transmit, indirect, mesajul că acum suntem persecutați, în calitate de colonie americană și de sclavi ai UE, sloganuri lansate de propaganda de la Kremlin, folosite în războiul informațional dus de Rusia) și mai vrea „un parteneriat constructiv și demn cu vecinii, aliații și prietenii noștri” (nefiind greu de înțeles cine e „vecinul, aliatul și prietenul” și nici ce vizează acel parteneriat.

La AN a aderat, recent, și PNȚCD-ul lui Aurelian Pavelescu, un partid în derivă de ani buni, care nu mai are nimic în comun cu partidul condus odată de Corneliu Coposu.

Un lucru e cert: în contextul politicii de expansiune a regimului de la Kremlin, care încurajează succesul naţionalismului în Europa, intrarea pe scenă a unor politicieni de o asemenea factură şi, mai mult, înlesnirea accederii lor la putere este extrem de periculoasă. De succesul acestor partide naţionaliste şi ultranaţionaliste, anti-sistem, eurosceptice este interesată Rusia.

Rămâne de văzut dacă, la vot, românii vor da dovadă de maturitate, pentru a nu permite intrarea în Parlament a unor partide care amenință să pună în pericol stabilitatea țării și viitorul fiecăruia dintre noi.

Articol publicat și în Puterea a Cincea şi pe Contributors.