Spioni în lesă politică

Melania-CInceaActele de poliţie politică se manifestă sub diferite forme şi în diferite contexte pe scena politică românească. Diferenţa e dată de instituţia pe care unii aleg să o implice – fie transformând structuri ale Poliţiei sau Poliţiei Locale în servicii proprii de spionaj, fie folosindu-le pe cele clasice – şi de urmările pe care le implică, sau nu.

 

Scandalul “Nichita” – care îl vizează pe primarul PSD al Iaşiului, suspectat că transformase Poliţia Locală în serviciu secret personal, de filaj şi interceptare telefonică, pare inedit. Dar e inedit doar prin izul amoros pe care îl emană, vizată fiind şi iubita acestuia.

Actele de poliţie politică se manifestă, nu de ieri, de azi, sub diferite forme şi în diferite contexte pe scena politică românească. Diferenţa e dată de pe o parte de instituţia pe care unii aleg să o implice, fie transformând ad-hoc structuri ale Poliţiei sau Poliţiei Locale în servicii proprii de spionaj, fie, dacă funcţia le-o permite, folosindu-le în interes personal pe cele clasice. Iar pe de altă parte, de faptul că unele situaţii de acest gen ajung în atenţia Justiţiei, în timp ce altora nici măcar nu a avut cineva interesul să le dovedească încălcarea legii sau măcar forţarea legalităţii.

Amintind doar câteva astfel de situaţii – din cele ieşite la iveală în mass-media –, interesant este că toate implică, direct sau indirect, oameni din PSD.

Ianuarie 2015. Un scandal asemănător până la un punct cu cel care îl vizează, acum, pe primarul PSD al Iaşiului, Gheorghe Nichita, a izbucnit în Timiş, la începutul acestui an. Când într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA, un dosar ce vizează posibile fapte de corupţie ale şefilor Poliţiei Timiş, a ieşit la iveală, printre altele, că unii poliţişti timişeni, căzuţi în dizgraţia superiorilor, fuseseră filaţi ilegal de şeful unei structuri de Poliţie Locală. Asta, cu acordul şefului Poliţiei judeţene, acord dat la cererea unui primar PSD şi a unui om de afaceri, şi el membru PSD, pentru ca apropiaţi ai acestora să nu mai fie deranjaţi şi sancţionaţi de oameni ai legii incomozi.

August 2014. În ziua în care Klaus Iohannis fusese desemnat candidatul la Preşedinţie din partea PNL, principal rival politic al prezidenţiabilului PSD Victor Ponta, pe unele canale media, apropiate de Victor Ponta, erau difuzate imagini cu maşina d-lui Iohannis intrând în incinta Vilei Lac 3, pe atunci, reşedinţa fostului preşedinte Traian Băsescu. Suspectat de implicarea în operaţiunea de filaj era serviciul de protecţie internă al MAI. Subordonat, din decembrie 2012, lui Victor Ponta. Nu a existat niciun ecou oficial, din partea DIPI sau a MAI, după acest episod.

Vara anului 2009. În precampania electorală din 2009, când portofoliul MAI era la PSD, Marean Vanghelie avertiza public că vor ieşi la iveală dosarele făcute de serviciul secret al MAI – Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, acum Departament de Informaţii şi Protecţie Internă – unor persoane din familia prezidenţială. Ulterior, când partidele se pre­găteau pentru confruntarea dintre pre­zi­den­ţiabili, tot Marean Vanghelie anunţa că „arhiva DGIPI este pe mâini bune“. Deşi nici filajul, nici încadrarea operativă nu aveau justificare legală, membrii familiei prezidenţiale nefiind angajaţi ai MAI, afirmaţia a rămăs fără urmări. Şi la nivel de explicaţii oficiale, şi de consecinţe.

Extrapolând puţin, trebuie amintită în context şi o decizie a prim-ministrului Victor Ponta care, în ultimii ani, concomitent cu apetenţa pentru subordonarea serviciilor secrete, îşi devoala o înclinaţie spre autoritarism. La doar câteva zile după instalarea Guvernului, în decembrie 2012 şi, în plus, în regim de urgenţă, Victor Ponta politiza serviciul secret al MAI, subordonându-şi-l. Asta, deşi numirile şefilor DGIPI fuseseră făcute până atunci de ministrul de Interne. Şi deşi rolul oficial al DGIPI este de a asigura protecţia cadrelor MAI, nu a ministerelor, nu a întreg corpului guver­na­mental, de a preveni actele de corupţie, de crimă organizată în care angajaţii ministerului ar putea fi atraşi ori pe care le-ar putea proteja şi dezvolta. La vremea respectivă – perioadă preelectorală fiind – şi în lipsa unei argumentaţii oficiale de necombătut, mişcarea părea să aibă ca unică motivaţie dorinţa lui Victor Ponta, care se pregătea să intre în cursa pentru Cotroceni, de a-şi ţine inamicii politici în şah, operativ. După modelul devoalat de Marean Vanghelie.

Aşa că reacţia premierului Ponta la scandalul “Nichita” – “Nu ştiam că pentru spionarea unei iubite eşti arestat” –, prin care încearcă să arunce în derizoriu gravitatea faptei, şi a altora asemănătoare, revoltă, dar nu miră. Dl Ponta pare a fi exponentul la vârf al categoriei celor care consideră că funcţia politică le dă dreptul să asmută asupra rivalilor câte un serviciu secret ori să-l ţină în lesă. Sau, după posibilităţi, măcar să încropească unul ad-hoc, apelând la alte instituţii ale statului. Doar pentru a tranzacţiona apoi, prin in­termediul spionilor în lesă politică, informaţii ce îi pot ridica pe unii şi-i pot coborî sau doborî pe alţii. 

 

Articolul a fost publicat şi în Revista 22.

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS