Cei care, în primăvară, au ieşit buimăciţi din scandalul numirilor la vârful Parchetului Public, cei care nu au înţe­les de ce se bat diferite voci ale Puterii pe un procuror sau pe altul, de ce ţin cu dinţii de numele unuia sau al altuia, de ce nu se fac publice criteriile după care au fost aleşi oame­nii doriţi a conduce, pentru următorii trei ani, Parchetul Public, primsec acum răspuns şi chei de citire a ceea ce s-a întâmplat atunci, o dată cu “Scandalul Papici”. 1. Numirea unora nu a ţinut doar de dorinţa Puterii de a avea controlul dosarelor de corupţie. 2. Alegând oameni con­troversaţi sau decredibilizaţi în astfel de funcţii, Puterea deţine mai bine controlul asupra lor. Avem acum o dovadă elocventă că subjugare a Justiţiei politicului.

Pentru reamintire, ignorând Regulamentul de ordine interioară al DNA – care impune solicitarea recomandării şefului DNA pentru delegarea unor procurori pe funcţii de conducere – , procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a decis, în 2 octombrie, încetarea delegării procurorului Lucian Papici, şef al Secţiei I din DNA, şi a adjunctului acestuia, Mariana Alexandru, în locul lor fiind delegaţi procurorii Iuliana Bendeac, ca şef de secţie, şi Viorel Cerbu. Decizia a avut în vedere doar faptul că ministrul Justiţiei a transmis CSM propunerile de numire în funcţii de conducere la DNA. Abia după-amiaza, Tiberiu Niţu a informat DNA, prin fax, că delegarea lui Lucian Papici ca şef al Secţiei I din DNA încetează cu 2 octombrie. Asta, deşi tot Tiberiu Niţu dispusese, în 23 septembrie, delegarea aceluiaşi procuror pe aceeaşi funcţie.  Vineri – după un imens scandal mediatic, după ce câteva sute de oameni protestaseră în faţa DNA faţă de acest act de imixtiune în treburile Justiţiei, făcut de Victor Ponta, cu sprijinul procurorului general Tiberiu Niţu şi al ministrului Robert Cazanciuc, după ce Inspecţia Judiciară a CSM a declarat că premierul nu avea dreptul să-şi exprime nemulţumirile faţă de un dosar penal – ministrul Justiţiei a decis, în urma consultărilor avute cu şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi cu procurorii Iuliana Bendeac şi Viorel Cerbu, retragerea propunerii de numire a acestora. Ceea ce echivalează cu o recunoaştere a culpei.

În primăvară, după scandalul generat de numirea conducerii Ministerului Public, spuneam că, date fiind luptele publice de revendicare politică în cazul unora, date fiind petele din dosar în cazul altora, pentru credibilitatea lor profesională, pentru credibilitatea instituţiilor pe care le reprezintă, ar fi fost mai bine ca toţi pro­cu­rorii din garnitura propusă, netransparent şi fără ex­plicaţii, de Victor Ponta pentru vârful Ministerului Public, să refuze nominalizarea. Inclusiv, sau mai ales, cei pentru care nu s-a dat nicio bătălie politică. Era o alternativă mai bună la perspectiva unei Justiţii politizate, care-şi asumă oficial şi fără probleme acest statut. Să nu uităm că procurorul Tiberiu Niţu are nişte probleme de dosar. Vreo două – în afară de faptul că C.S.M. îi respinsese candidatura, în toamna anului trecut, catalogându-l ca procuror lipsit de performanţă şi de viziune. Prima problemă este că, scria o parte a presei în noiembrie anul trecut, Tiberiu Niţu a clasat dosarele Revoluţiei. A doua problemă, dezvăluită într-un interviu acordat ziare.com, de generalul Dan Voinea, este că, în Decembrie 1989, Tiberiu Niţu, militar fiind, a deschis focul asupra mulţimii. Ei, şi dacă lucrurile stau aşa, cum să nu-şi dorească o aripă a Puterii un astfel de om la Parchetul General? Un om pe care petele din dosar îl vor obliga la docilitate. Cum să nu-şi dorească un astfel de om în condiţiile în care dosarele Revoluţiei sunt tot la Parchetul General, iar din 2012 a intervenit imprescriptibilitatea omorului? Ceea ce-i face pasibili de închisoare pentru crimă pe toţi cei implicaţi în evenimentele din Decembrie 1989, printre numele vehiculate fiind şi cel al lui Ion Iliescu. Apoi, să nu uităm că ministrul Robert Cazanciuc este rudă prin alianţă cu Victor Ponta.

Acum, după “Scandalul Papici” şi reacţiile care l-au succedat, opinez că, pentru recredibilizarea Justiţiei şi pentru ca România să nu primească un al treilea raport MCV negativ, consecutiv, cu toate repercusiunile pe care le implică, s-ar impune demisia primului-ministru, a ministrului Justiţiei şi a procurorului general al României.