Senatorul P.N.L. Sorin Roşca Stănescu vrea ca şedinţa de plen de miercurea vii­toare să fie consacrată dezbate­rii unei propuneri făcute de pre­şedintele P.N.L., Crin Antones­cu, vizând independenţa Justi­ţiei. Pentru că, spune el, trebu­ie văzut care sunt limitele separă­rii puterilor în stat şi unde aces­te puteri trebuie “să se con­troleze reciproc şi unde trebuie să se lase în pace reciproc”.

Prima reacţie, după ce îl auzi pe Crin Antonescu pledând pentru independenţa Justiţiei, este să te întrebi, retoric, dacă o fi uitat ce a făcut din statul de drept, în vara lui 2012, împreună cu Victor Ponta şi alte vârfuri din U.S.L., susţinuţi de Dan Voiculescu? Dacă o fi uitat că au călcat în picioare Constituţie şi legi, fără reţinere şi fără jenă? A doua reacţie este să te întrebi care e rolul acestei discuţii, acum? În condiţiile în care principiul separaţiei puterilor în stat ţine de legea fundamentală, căreia nu i se pot aduce modificări într-o şedinţă de plen din Parlament. Din fericire.

Cine ar trebui – în viziunea lui Crin Antonescu, a lui Sorin Roşca Stănescu, a U.S.L. în general – să lase în pace pe cine am aflat deja din proiectul de Constituţie pe care l-au gândit şi l-au votat în vară. Justiţia să lase în pace Parla­mentul, pe care actuala majoritate îl vrea “for su­prem”. Pentru ei nu contează că orice stat demo­cratic se bazează pe principiul limi­tărilor şi echi­librelor (”checks and balances”), pe o departajare între Puteri care să nu excludă, însă, cooperarea între ele. Nu contează că, în momen­tul în care, prin arhitectura constituţională, una dintre Puteri este pusă deasupra altora, vorbim despre o abolire de jure a acestui principiu, des­pre distrugerea filo­nu­lui democratic al Statului, deci despre punerea bazelor unui regim autoritar.  Aşa că, în proiectul noii Constituţii, Legislativului îi sunt conferite drepturi absolute în raport cu ce­lelalte Puteri. „Organul reprezentativ al poporului român, fo­rul suprem (sublinierea mea – n.a.) de dezbate­re şi decizie al naţiunii şi unica autoritate legiu­i­toare a ţării” – aşa sună definiţia rolului pe care P.N.L. îl vrea pentru Parlament. Definiţie la care majoritatea parlamentară a subscris. Acel „su­prem” anunţă că va deschide calea unui Parla­ment autoplasat mai presus de celelalte Puteri, mai presus de Constituţie. Un Parlament care să aibă ultimul cuvânt. Indiferent de enormitatea sau ilegalitatea căreia îi va conferi titlu de lege.

Un alt amendament care duce în aceeaşi zonă, şi tot al P.N.L., adoptat şi el de majoritate, stipulează că „orice persoană de drept public, orice persoană juridică privată şi orice per­soană fizică are obligaţia de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa unei comisii parlamentare, în urma invitaţiei scrise pri­mite din partea acesteia, cu respectarea principiu­lui separaţiei puterilor în stat”. Cu menţiunea că activitatea comisiei parlamentare nu se poate sub­stitui organelor judiciare. Totuşi, cum se poate “traduce” logic acest aliniat? Nu cumva prin faptul că parlamentarii, erijându-se în reprezentanţi ai diverselor instituţii ale statului, vor putea cere ori­cui justificări pentru activitatea desfăşurată, adică inclusiv poliţiştilor sau magistraţilor care vor avea în lucru un dosar care să-i vizeze sau care să le vi­zeze vreun prieten, vreun sponsor? Iar dacă aceas­ta nu se numeşte călcare în picioare a principiului separaţiei puterilor în stat, cum s-o putea numi?

Şi tot pentru un plus de putere, s-a recurs la o ciuntire a atribuţiilor actuale ale pre­şe­dintelui ţării. Dacă acum urmărirea penală a membrilor Guvernului, pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei, poate fi cerută de Camera De­putaţilor, de Senat sau de Preşedinte, U.D.M.R. doreşte, iar majoritatea parlamentară subscrie, ca viitoarea Constituţie să-i ia şefului statului acest drept, pentru a i-l lăsa “exclusiv” Parlamentului, care poate cere acest lucru într-o şedinţă comună a celor două Camere. În plus, noua Constituţie ar urma să oblige primul-ministru să trimită în Parlament o “cerere motivată de suspendare din funcţie” a miniştrilor vizaţi.

Aş putea paria că pe aici pe undeva va “bate” discursul din plenul viitor, des­pre independenţa Justiţiei.