Independenţa Justiţiei, sub ameninţare de cod roşu

Dacă Inspecţia Judiciară va trece la Ministerul Justiţiei, ar însemna că ne întoarcem la Justiţia începutului de ani 2000. Când tracasaţi de kafkiene anchete şi traşi la răspundere au fost magistraţii care deranjau un om politic al zilei, interesele ori anturajul acestuia.​

Una dintre propunerile din proiectul de modificare a Legilor justiţiei, prezentate, ieri, de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care atrage atenţia şi stârneşte îngrijorare, este trecerea Inspecţiei Judiciare de la Consiliul Superior al Magistraturii la Ministerul Justiţiei. Îngrijorează pentru că anunţă o punere – legală – sub control politic a Justiţiei. Control nociv de sub care a fost scoasă, în 2004, prin trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea CSM.

Această propunere făcută de ministrul Justiţiei nu ar fi doar neconstituţională – pentru că Inspecţia Judiciară nu îi judecă doar pe procurori, ci şi pe judecători, care nu pot fi verificaţi de factorul politic, pentru că asta presupune imixtiune politică în puterea judecătorească –, dar ar fi şi periculoasă. Pentru statul de drept, dar şi pentru acei magistraţi care anchetează, care judecă speţe sensibile, cu mize ori prejudicii imense, ce vizează “zeii zilei” şi care fie ar fi supuşi unor presiuni insuportabile din partea sistemului deranjat, fie s-ar lăsa, într-un fel sau altul, înghiţiţi de sistem.

Dacă această propunere ar ajunge transpusă în realitate, ar însemna că ne întoarcem la Justiţia începutului de ani 2000, când tracasaţi de kafkiene anchete interne şi traşi la răspundere de câte ori deranjau un om politic, interesele ori anturajul acestuia, au fost magistraţii. Acei magistraţi care au avut curajul să se atingă de marii corupţi care susţineau financiar oameni politici ajunşi în înalte funcţii ale statului şi erau, la schimb, protejaţi de aceştia. Atunci, Inspecţia Judiciară era folosită de granzii Guvernului, de cei partidului de la Putere şi de camarila lor ca o eficientă armă de control asupra Justiţiei, de cuminţire a ei.

Întâi, imaginaţi-vă, de exemplu, că Inspecţia Judiciară ajunge subordonată unui om fidel liderului partidului de guvernământ, Liviu Dragnea, şi are cadrul legal să îi tracaseze prin intermediul anchetelor interne şi să-i tragă la răspundere pe magistraţii care judecă dosarele în care este implicat. Sau imaginaţi-vă că Inspecţia Judiciară ar fi funcţionat în subordinea Ministerului Justiţiei, în perioada cât PSD şi Guvernul erau sub conducerea lui Victor Ponta; imaginaţi-vă la ce presiuni ar fi fost supuşi procurorii şi judecătorii care au investigat şi au trimis în detenţie parte din camarila sa: de la baronimea locală, la mogulii de presă, care îl susţineau şi îi făceau jocurile.

Am dot doar două nume, pentru că Liviu Dragnea e acum pe val, iar Victor Ponta l-a precedat. Dar poate fi oricare alt politician. Mai ales că sunt mulţi cei care ar avea satisfacţie să joace rolul de călău al Justiţiei, al magistraţilor incomozi; i-am văzut cum atacă în haită Justiţia, i-am văzut la lucru în “marţea neagră”, i-am văzut acţionând “noaptea ca hoţii”, le-am auzit declaraţiile virulente la adresa justiţiei, în general, şi a unor magistraţi, în particular, le-am văzut şi ne-am îngrozit de fel de fel iniţiative legislative anti-justiţie, anti-integritate, inţiative personale sau de grup partinic ori transpartinic.

Apoi, întoarceţi-vă în timp, la început de ani 2000, când Inspecţia Judiciară se afla în subordinea Ministerului Justiţiei, condus la acea vreme de Rodica Stănoiu. Atunci, presiunile inimaginabile, procedurile absurde de control intern şi revelaţia că, deşi ai legea şi dreptatea de partea ta e imposibil să te lupţi cu un sistem ticălos şi asfixiant, au împins la sinucidere un procuror. “Vina” tânărului şi idealistului procuror Cristian Panait, de la Parchetul General, a fost că a ajuns – colateral unei anchete impuse, cu tot cu soluție – la un caz de mare corupție cu implicaţii la cel mai înalt nivel. Cristian Panait a refuzat însă să spună altceva decât i-a dictat legea şi a refuzat să-şi arunce după gratii un coleg, un alt procuror, devenit incomod pentru sistem în momentul în care intrase pe filiera afacerilor lui Adrian Tărău, fiul fostului prefect PSD de Bihor, aflat în graţiile lui Adrian Năstase. “Adrian Năstase, Joiţa Tănase, Ilie Picioruş, Rodica Stănoiu, dar şi multe alte personaje politice ştiau că Tărău (fiului fostului prefect de Bihor – n.red.) era un mafiot, dar au decis să-l scoată din ţară, să-l mazilească pe anchetatorul său, procurorul Alexandru Lele, şi să-l distrugă psihic pe magistratul Cristian Panait”, scria, în 17 februarie 2005, Hotnews. Singur în fața acestui sistem asfixiant, Cristian Panait a clacat. Murind strivit. Întâi de sistem, apoi, la propriu, de caldarâmul de care s-a izbit după ce s-a aruncat în gol. Aici nu trebuie să se mai ajungă niciodată…

 

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS