Trei ONG-uri trag un semnal de alarmă: „Ministerul Energiei numește politruci de partid prin încălcarea legii și îi abuzează pe cei care îndrăznesc să critice”

Trei organizații trag un semnal de alarmă privind decizia Ministerului Energiei de a o demite pe Oana Truță, reprezentantul acționarului minoritar al Fondului Proprietatea din Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica.

 

Acest lucru este fără precedent chiar în istoria tulbure a companiei, unde Fondul Proprietatea, reprezentat prin doamna Truță, a fost în permanență un oponent vocal al contractelor dubioase cu ”băieții deștepți”, transmit, printr-un comunicat, reprezentanţii a trei organizaţii: Expert Forum, Freedom House România şi Centrul Român de Politici Europene.

Organizaţiile semnatare spun că, prin aceste contracte a avut de pierdut nu doar acționarul minoritar, ci și Statul a fost păgubit anual cu circa 200 de milioane de euro, numai în perioada 2007-2011.

Anul acesta, Oana Truță și Fondul Proprietatea au acuzat public în mod repetat derapajele de la guvernanța corporativă a companiilor de stat. Şi au atras atenția că Ministerul Energiei încalcă prevederile Legii 111 în cele mai profitabile companii, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, numind interimari cu mandate provizorii și întârziind ilegal organizarea unor concursuri transparente pentru numirea noilor reprezentanți ai Ministerului în aceste companii. „În cazul Hidroelectrica, Fondul Proprietatea s-a făcut «vinovat» de refuzul prin boicot de a accepta încă o dată încălcarea Legii 111, ceea ce a dus la acțiunea intempestivă a Ministerului Energiei de demitere a reprezentantului Fondului, Oana Truță”, atrag atenţia cele trei organizaţii semnatare.

Acestea spun că văd în acest gest o încercare a Ministerului Energiei de a pedepsi abuziv acționarul minoritar, pentru simplul fapt că acesta este „incomod”. „În loc să ne concentrăm pe creșterea profitabilității acestor companii, pe investiții, pe numiri de oameni competenți – chestiuni care sunt în beneficiul public, nu doar al Fondului Proprietatea –, Ministerul Energiei numește politruci de partid prin încălcarea legii și îi abuzează pe cei care îndrăznesc să critice”, transmit cele trei organizaţii.

Acestea amintesc că Hidroelectrica urmează să se listeze la bursă, dar atrag atenţia că abuzul Statului împotriva unui acționar minoritar, chiar în momentul în care încearcă să atragă investitori, riscă să compromită listarea, adică statul ar pierde bani.

Cele trei organizaţii solicită Ministerului Energiei să oprească războiul „stupid și păgubos” cu acționarul minoritar Fondul Proprietatea și să aplice integral și fără amânare Legea 111: „Solicităm ministerului să demareze de urgență selecțiile competitive, conform Legii 111, în toate companiile unde au fost numiți interimari cu mandate provizorii la expirarea mandatelor reprezentanților selectați în OUG 109.”

Expert Forum, Freedom House România şi Centrul Român de Politici Europene fac parte din Iniţiativa pentru o Justiție Curată.

Print Friendly, PDF & Email