În două luni, cinematografele Timişoarei se vor întoarce în administrarea Municipalităţii. Asta promite viceprimarul liberal Dan Diaconu care susţine că au fost începute demersurile de preluarea din administrarea R.A.D.E.F. a spaţiilor unde, cu ani în urmă, se vizionau filme. Acestea vor fi reabilitate, un cinematograf din centrul urbei fiind transformat în cinematecă, iar alte două spaţii vor deveni săli de teatru.
Fostele cinematografe, transformate în cinematecă şi săli de teatru
Viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu, anunţă că Municipalitatea a început demersurile pentru preluarea cinematografele existe în oraş din administrarea Regiei Autonome de Distribuţie a Filmului Româniafilm. Pe această listă se află cinematografele Studio, Timiş şi fostele cinema-uri Victoria, Arta, Unirea, Freidorf şi Fratelia. Pe de altă parte, acesta a precizat că demersul a fost împiedicat de anumite probleme birocratice, în sensul în care R.A.D.E.F. nu mai are consiliu de administraţie: „Am contactat acum două săptămâni R.A.D.E.F., pentru realizarea protocolului de predare-primire al cinematografelor. Există însă o problemă de natură birocratică, în sensul că R.A.D.E.F. nu are consiliul de administrație. Am discutat cu ministrul Culturii, care a promis că în două săptămâni va fi rezolvată această problemă”. Dan Diaconuai spune că speră ca în maximum două luni aceste spaţii să ajungă în posesia Primăriei.
Dar, dacă le va avea, ce va face Municipalitatea cu cinematografele? Dan Diaconu susţine că spaţiile vor fi reabilitate şi dotate cu echipamente de sunet, Primăria având prinsă în bugetul local o sumă pentru a efectua astfel de reparaţii: „Valoarea lucrărilor poate fi evaluată doar în momentul în care cinematografele vor fi în patrimoniul nostru”.
De asemenea, acesta a mai precizat că unul dintre cinematografele din centrul oraşului, ori Timiş, ori Studio, îşi va păstra statutul de loc unde se rulează filme şi va fi transformat într-o cinematecă, un loc în care vor fi proiectate filme de artă ale unor regizori pe care nu ai ocazia să le vizionezi în cinematografele comerciale.
Alte două spaţii vor fi transformate în săli de teatru şi date spre utilizare Teatrului German de Stat şi celui Maghiar: „Aceste teatre funcţionează foarte bine datorită calităţilor manageriale ale celor doi manageri şi a calităţii actorilor, însă nu au o bază materială îndeajuns de bine conturată pentru a face performanţa pe care ne-o dorim cu toţii”, a mai afirmat Dan Diaconu, subliniind că toate celelalte foste săli de cinema vor fi folosite în scopuri culturale.
Controversa transferului cinematografelor datează de ani buni
Încă din 2007, an în care s-a constatat starea în care ajunseseră o bună parte dintre cinematografele aflate în portofoliul R.A.D.E.F., s-a decis transferarea acestor spaţii către Primării, acestea urmând să fi reabilitatete, renovate şi reintegrate în circuitul de distribuţie a filmelor. Prin Legea 303/2008, prin care aceste spaţii au fost predate Primăriilor, administraţiile locale erau obligate ca într-o anu-mită perioadă de timp să investească în ele şi să nu le vândă.
În altă ordine de idei, indiferent de schimbările legate de regimul de administrare, majoritatea spaţiilor de acest gen nu sunt folosite, în Timiş, pentru proiecţia de film şi sunt în stare avansată de degradare. În 2011, Prefectura Timş a realizat un control legat de constatarea felului în care Primăriile s-au achitat de obligaţia reabilitării acestor spaţii. Rezultatele controalelor au fost dezastruoase. Raportul de control arăta că în Timişoara Cinematografele Dacia şi Arta, dar şi Grădina de vară Arta erau în stare avansată de degradare, Cinematograful Fratelia este revendicat de fostul proprietar, iar Cinematograful Victoria este închiriat, aici desfăşurându-şi activitatea o policlinică.
Poate şi pentru că legea stabilea că specificul de cinematograf al acestor spaţii trebuie păstrat, Primăriile care nu au putut jongla cu aceste locaţii nu s-au arătat prea interesate de ele. Aşa că starea de degradare a multora dintre aceste imobile, în care nu s-a mai desfăşurat niciun fel de activitate de ani de zile, s-a accentuat. Ca atare, în 2011 era publicată în Monitorul Oficial o ordonanţă de urgenţă prin care reţeaua de cinematografe, descentralizată în urmă cu patru ani, se întorcea la R.A.D.E.F. În argumentaţia actului normativ se preciza că în foarte multe cazuri Primăriile nici nu s-au sinchisit să facă actele procedurale şi legale pentru preluarea acestor cinematografe.
Ultimele comentarii