Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la eliberarea Timişoarei de sub stăpânirea otomană. Momentul va fi marcat şi printr-o expoziție aniversară de anvergură, „Timişoara 1716. Începuturile unui oraş european”.
Expoziția Timişoara 1716. Începuturile unui oraş european, dedicată celor 300 de ani de la eliberarea ei de sub stăpânirea otomană, prezintă aspecte ale prezenței otomane, asediul cetății turcești de către armata habsburgică condusă de Eugeniu de Savoya, ne dezvăluie primele decenii ale administrației austriece, introducându-ne în atmosfera vieții spirituale multiconfesionale și culturale a Timișoarei acelor vremuri, transmit reprezentanţii organizatorului evenimentului, Muzeul Banatului, din Timişoara. Aceştia mai spun că măsurile adoptate de administrația austriacă au impus urbei o direcție de dezvoltare occidentală prin sistematizarea orașului, construirea fortificațiilor, refacerea tramei stradale şi transformarea Begăi într-o cale navigabilă. În plus, austriecii au favorizat formarea unei mixturi de naționalități, care şi-au pus amprenta asupra orașului printr-o notă culturală distinctă, un spirit de toleranță, multilingvism şi multiculturalitate. „Astfel s-a format la Timișoara o comunitate multietnică alcătuită din români, sârbi, evrei, germani, maghiari, bulgari, italieni, cehi, spanioli ex toto orbe austriaca”, transmit oficialii Muzeului Banatului.
La această expoziție, realizată de Muzeul Național al Banatului și Episcopia Romano-Catolică de Timișoara, au contribuit Consiliul Județean Timiș, Primăria Timișoara, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara, Mitropolia Banatului, Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale ale României, Biblioteca Județeană Timiș, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj, TVR Timișoara, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Asociația Generală a Șvabilor Bănățeni, Uniunea Sârbilor din România, Asociația de Ajutorare a Șvabilor Bănățeni și Comunitatea Evreilor din Timișoara. Expoziția a beneficiat și de consilierea de specialitate a dr. Rodica Vârtaciu, a arhitectului Mihai Botescu și a eseistului şi folcloristului Stevan Bugarski.
Expoziția poate fi admirată la sediul temporar al Muzeului Național al Banatului, în perioada 19 iulie – 20 septembrie, de marți până duminică, între orele 10-20. Vernisajul va avea loc marți, 19 iulie, de la ora 19, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia.
Apoi, din 12 octombrie și până în 10 decembrie, expoziția va putea fi vizitată la Episcopia Romano-Catolică de Timișoara, de pe str. Augustin Pacha, nr. 4.
Ultimele comentarii