Nicuşor Dan, la Timişoara: „E important ca, în interiorul UE, vocea orașelor să se audă mai mult decât s-a auzit”
Președintele României, Nicușor Dan, se află azi, într-o vizită la Timişoara, unde are întâlniri cu reprezentanții politici şi administrativi ai Timişoarei şi ai judeţului Timiş, cu reprezentanți ai mediului local de afaceri, cu reprezentanţi ai cultelor şi ai societăţii civile. Preşedintele a participat şi la deschiderea ediției inaugurale a Timișoara Cities Summit. „O bucurie pentru mine să fiu la Timișoara. Am fost invitat la acest summit al orașelor europene, și aici sunt câteva lucruri de spus. În primul rând, că orașele sunt importante, pentru că, în modul în care arată economia azi, ele devin pol de dezvoltare. E important…
Ultimele comentarii