Spectacole de acrobație, dans și muzică în cartierul Fabric

Foto: Fb Taraf de Caliu

Un spectacol de acrobație, dans și muzică va fi organizat în perioada 1-6 octombrie, în Parcul Regina Maria (fostul Parc al Poporului), în organizarea Institutului Francez din Timișoara şi a Asociației Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii.

 

Spectacolul aduce în prim-plan spectacole de acrobație și dans cu artiști din Franța, Germania și România, precum și două seri cu muzică de excepție: jazz manouche, cu formația franco-iraniană Manushan, și un recital extraordinar de muzică lăutărească, susţinut de Taraf de Caliu.

Gândit ca o serie de evenimente de dans și spectacole de stradă desfășurate în fiecare dintre cartierele orașului, Impuls ajunge în luna octombrie în cartierul istoric Fabric. Primele zile (1-4 octombrie) sunt dedicate atelierelor de mișcare și dans destinate vârstnicilor, copiilor cu deficiențe de vedere, tinerilor cu dizabilități, elevilor de la școlile din cartierul Fabric și profesioniștilor din următoarele domenii: dans, teatru, circ, sport, anunţă organizatorii. Atelierele sunt coordonate de artiștii companiei franceze Un Loup Pour L’homme și se desfășoară în colaborare cu Direcția de Asistență Socială, Primăria Municipiului Timișoara, Liceul Teoretic „Iris”, Asociația CevaDeSpus și Liceul Teoretic „William Shakespeare”.

Sâmbătă și duminică (5-6 octombrie), Parcul Regina Maria (fostul Parcul Poporului) se va transforma în zonă de spectacole și acrobații pentru publicul larg. Protagoniștii vor fi trupa Un Loup pour l’Homme şi artista Jennifer François, din Franța, trupa Duo Sirena, din Germania, și Școala de circ din Timișoara. Publicul va putea participa la ateliere de mișcare și echilibru, hip-hop, mers pe sârmă și jonglerie. Ziua de sâmbătă, 5 octombrie, se încheie pe acordurile de jazz, flamenco și world music ale formației franco-iraniene Manushan, iar în seara de duminică, 6 octombrie, publicul va avea parte de un spectacol de muzică lăutărească susţinut de Taraf de Caliu. Accesul la toate activitățile este gratuit.

„Prin această primă ediție Impuls în Fabric, Institutul Francez continuă colaborarea cu Timișoara 2021 pentru promovarea artelor stradale și punerea în valoare a zonelor situate în afara centrului, în acest caz, fascinantul cartier Fabric”spune Cyrille Fierobe, directorul Institutului Francez din Timișoara.

Evenimentul este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și Institutul Francez din Timișoara cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.

Print Friendly, PDF & Email