Heritage of Timișoara: Fabric

La sfârşit de săptămână, Piața Romanilor, din Timişoara, se transformă în spațiu de expresie a situaţiei curente a cartierului istoric timişorean Fabric.

 

Evenimentul Heritage of Timişoara: Fabric, care va avea lco în zilele de 16 şi 17 septembrie, face parte din proiectul cultural omonim, aflat la prima ediţie, care se desfăşoară în perioada iunie-octombrie 2017, în cartierul istoric Fabric, o zonă adeseori neglijată din punct de vedere cultural, din cauza distanței foarte mici față de cartierul istoric Cetate, considerat inima orașului și polul major de atracție turistică.

Proiectul, transmite organizatorul, Asociaţia Prin Banat, are ca scop promovarea patrimoniului cultural material din Fabric, sensibilizarea opiniei publice privind importanţa protejării şi conservării acestuia şi încurajarea turismului cultural în cartier.

Până acum, echipa de proiect a desfăşurat mai multe activităţi în cartierul Fabric: cartarea unor clădiri şi a unor monumente istorice, realizarea de interviuri cu cei care locuiesc în Fabric, punând accent atât pe aspectele pozitive, cât şi pe problemele cu care se confruntă, organizarea de ateliere de teatru forum şi circ social în spaţiul publicIar  în perioada iunie-august, o echipă locală de artişti ilustratori, formată din Dan Ungureanu, Livia Coloji, Dushky, Kristina Malajmare, Lucian Popovici şi Erik Erdokozi, a realizat o colecţie de ilustraţii având ca inspiraţie elemente decorative sau faţade ale imobilelor din acest cartier al Timişoarei.

Această colecţie de ilustraţii va fi prezentată publicului în 16 şi 17 septembrie, în cadrul evenimentului Heritage of Timişoara: Fabric.

Organizatorii anunţă că au pregătit 2000 de cărţi poştale cu ilustraţii, pentru a fi trimise gratuit oriunde în ţară, direct de la eveniment, tururi ale cartierului, o prezentare de circ social şi un spectacol de teatru-forum şi, de asemenea, sesiuni de dezbatere pe tema cartierului.

Participarea la eveniment este gratuită, iar pentru participarea la tururi este necesară înscrierea în prealabil, online sau la faţa locului. Detalii despre înscrierile la tururi, dar şi despre proiect se găsesc pe facebook.com/heritageoftimisoara şi pe www.heritageoftimisoara.ro.

Heritage of Timişoara: Fabric este organizat de Asociația Prin Banat, care care are ca scop documentarea și promovarea valorilor locale și încurajarea turismului cultural în regiunea Banatului istoric.

Proiectul este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, realizat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Timişoara.

Articol scris de

Jurnalist Timpolis