Societăţii “Timişoara” îi va fi decernat Premiul Cetăţeanului European

Societatea Timisoara sigla si Florian MihalceaUn premiu care răsplăteşte implicarea susţinută în promovarea şi apărarea ideilor şi valorilor europene îi va fi decernat Societăţii “Timişoara”, la Bucureşti şi la Bruxelles, în a doua jumătate a lunii februarie.

 

Florian Mihalcea: “Premiul, o recunoaştere a meritelor Societăţii Timişoara în schimbarea şi transformarea societăţii româneşti”

Societatea „Timişoara” a primit, la jumătatea lunii noiembrie 2014, Premiul Cetăţeanului European. Distincţia a fost acordată de către Cancelaria Premiului Cetăţeanului European, prezidată de vicepreşedintele Parlamentului European, Sylvie Guillaume.

Referindu-se la semnificaţia şi la valoarea simbolică a premiului acordat, preşedintele Societăţii „Timişoara”, Florian Mihalcea, spune că „acest premiu al Uniunii Europene este foarte important pentru noi, deoarece unul dintre scopurile înscrise în statutul Societăţii Timişoara este acela de a milita pentru integrarea deplină a României în structurile europene”.

Preşedintele Societăţii „Timişoara” subliniază că acordarea acestui premiu, la împlinirea a 25 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 şi de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, vine ca o recunoaştere simbolică a rolului pe care Societatea „Timişoara” şi l-a asumat, acela de a contribui la desprinderea totală şi definitivă a României de trecutul comunist. “Este un premiu civic care se acordă persoanelor sau asociaţiilor ce au contribuit la principalul scop al Uniunii Europene, acela de a crea o comunitate a cetăţenilor europeni. Premiul vine la 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 şi la 25 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, ca recunoaştere a meritelor Societăţii Timişoara în schimbarea şi transformarea societăţii româneşti şi a încercării noastre de a închide clar şi fără echivoc raporturile cetăţenilor României cu fostul sistem totalitar comunist”, a precizat Florian Mihalcea.

La festivităţile de decernare a premiilor Cetăţeanului European, care vor avea loc la Bucureşti, la Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în 20 februarie, iar apoi la Bruxelles, în Parlamentul European, în 25 februarie, va participa preşedintele Societăţii „Timişoara”, Florian Mihalcea, însoţit de reprezentanţi ai Societăţii.

Societatea „Timişoara”, promotor al unor valori importante

Propunerea de acordare a Premiului Cetăţeanului European al Anului 2014 Societăţii „Timişoara” a venit din partea eurodeputatului Tőkés László.

Premiul se acordă în fiecare an, menirea acestuia fiind aceea de a evidenţia persoanele sau organizaţiile care şi-au demonstrat angajamentul şi implicarea în promovarea ideii europene şi a valorilor înscrise în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Societatea «Timișoara» luptă de mai mulți ani pentru ca flacăra, spiritul Revoluției timișorene din 1989 să răzbată în politica și gândirea publică românească. Proclamația din Timișoara a fost enunțată în martie 1990, iar pentru susținerea și promovarea ei, în primăvara anului respectiv, s-au desfășurat cele mai ample demonstrații anticomuniste din Europa Centrală. Societatea «Timișoara», la mijlocul anilor nouăzeci, a redactat un proiect de lege ce ar fi interzis pentru un deceniu accesul la funcții politice a foștilor lideri comuniști și securiști. Societatea a fost propusă pentru premiu fiind promotor al unor valori importante, precum concordia, convieţuirea, respectul, toleranţa, libertatea de exprimare şi dialogul”, sunt precizate, în comunicatul emis de Biroul de Presă al eurodeputatului Tőkés László, argumentele care au stat la baza nominalizării la acordarea Premiului Cetăţeanului European.

Premiul Cetăţeanului European 2014 îi va fi oferit anul acesta şi publicistului, eseistului şi filozofului Andrei Pleșu. În anii precedenți, la propunerea aceluiaşi politician, acest premiu le-a mai fost acordat copreședintelui Ligii „Pro Europa”, Smaranda Enache, episcopului reformat de Transilvania, Kató Béla, reprezentantei ceangăilor din Moldova, Elena Nistor, directorului Centrului pentru Jurnalism Independent, Ioana Avădani, şi activistului în domeniul dreptului minorităţilor, Valeriu Nicolae.

Print Friendly, PDF & Email