Bugetul alocat de Guvern Sănătăţii pentru anul 2015 va fi insuficient pentru a susţine creşterile salariale prevăzute de lege şi pentru a permite, în acelaşi timp, actualizarea listei de medicamente gratuite şi compensate. Nici programele menite să permită tratamentul, la standarde europene, pentru afecţiuni cronice grave, cum sunt cancerul, hepatita virală C, bolile cardiovasculare, dar şi hemofilia şi scleroza multiplă, nu vor primi finanţare suplimentară.
Oficialii din Sănătate, acuzaţi de prezentarea unor informaţii eronate referitoare la buget
Bugetul alocat de Guvern Sănătăţii pentru anul 2015 este insuficient pentru a acoperi nevoile cu care se confruntă sistemul public de sănătate. Acesta este motivul pentru care reprezentanţii PNL anunţă că au atacat la Curtea Constituţională Legea privind bugetul de stat pe anul 2015, se precizează într-un comunicat transmis de către europarlamentarul Cristian Buşoi, prim-vicepreşedinte PNL. “Nu putem asista la intrarea în vigoare a unui buget care nu respectă prevederile constituționale și care este fundamentat pe date inexistente, punând în pericol economia țării în anul 2015”, este menţionat în comunicat.
Cristian Buşoi amendează şi tentativa ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, de a prezenta public informaţii eronate, menite să denatureze realitatea privind bugetul alocat Sănătăţii pe anul 2015: “În stilul caracteristic, PSD de a nu spune adevărul, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, încearcă să ne convingă de fapt că bugetul Sănătății este unul mai bun ca cel din 2014 și că principalii beneficiari ar fi personalul angajat în domeniu și pacienții români”, precizează europarlamentarul PNL.
Potrivit aprecierii acestuia, însă, modul defectuos în care Guvernul Ponta a elaborat bugetul pe anul 2015 va pune autorităţile din domeniul Sănătăţii în imposibilitatea de a le oferi pacienţilor români servicii medicale la standarde europene. Şi aceasta în condiţiile în care, mai relevă el, în pofida informaţiilor eronate vehiculate public de către ministrul Sănătăţii, spitalele româneşti vor primi aceeași finanțare ca şi în anul 2014. Cheltuielile care se impun, însă, vor fi mai mari, atenţionează Cristian Buşoi, acestea fiind determinate în special de creșterile salariale din sistem, conform OUG 70/2014 și prevederilor privind majorarea salariului minim pe economie.
În comunicatul transmis se mai precizează şi că, în pofida solicitărilor venite din partea deputaţilor PNL de majorare a bugetului alocat spitalelor, la întocmirea bugetului pe 2015 nu s-a ţinut cont de acest deziderat. Şi aceasta în condiţiile în care, se mai precizează în comunicat, doar majorarea salariilor din domeniul sanitar conform OUG 70/2014 va determina o cheltuială de 291.000.000 de lei. La aceasta se vor adăuga alţi 420.861.000 de lei, rezultați din creșterea salariului minim pe economie.
Bugetul pe 2015 nu prevede sume care să permită actualizarea listei de medicamente gratuite şi compensate
“Fără o creștere a bugetului spitalelor, acestea vor fi nevoite, pentru a acoperi aceste creșteri salariale, fie să acumuleze datorii, fie să trimită și mai des bolnavii internați în spital să îşi achiziționeze din bugetul personal medicamente și materiale sanitare, practică inacceptabilă în celelalte state membre ale Uniunii Europene”, se mai menţionează în comunicatul semnat de Cristian Buşoi.
În plus, faptul că nu au fost alocate fonduri destinate majorării bugetului pentru medicamente va plasa autorităţile din Sănătate în imposibilitatea de a actualiza, în 2015, lista de medicamente gratuite şi compensate (LINK: http://timpolis.ro/nu-exista-nicio-solutie-rezonabila-de-a-actualiza-consistent-lista-de-medicamente-compensate-si-gratuite/), perpetuând, astfel, o stare de fapt care persistă de mai bine de şase ani.
“În consecință, pacienților români care suferă de boli grave precum cancerul, hepatita C sau bolile cardiovasculare, li se interzice, practic, accesul la o viață decentă”, avertizează prim-vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi.
Acesta precizează că menţinerea într-o stare de subfinanțare a programelor de sănătate derulate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va face imposibilă îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților care suferă de hemofilie sau scleroză multiplă, adică două dintre programele despre a căror finanțare insuficientă au atras atenția, în mod repetat, atât medicii, cât și asociațiile care îi reprezintă pe pacienți.
Europarlamentarul liberal atenţionează că, în aceste condiții, atacarea la CCR a bugetului de stat pe 2015 este singura soluție pentru a împiedica actuala guvernare să-și continue politica împotriva cetățeanului și a nevoilor acestuia.
Ministrul Sănătăţii: “Miza deciziei de contestare a Legii bugetului pe 2015 este una strict politică”
Legea bugetului de stat pe anul 2015 a fost aprobată în 22 decembrie, cu votul a 339 de parlamentari. S-au înregistrat şi 141 de voturi împotrivă. Imediat după aprobarea Legii bugetului, reprezentanţii PNL şi PDL au anunţat că vor contesta legea la Curtea Constituţională, întrucât doar o mică parte dintre amendamentele propuse de ei vizând suplimentarea sumelor alocate pentru anumite domenii, au fost aplicate.
Referindu-se la decizia de contestare a Legii bugetului pe anul 2015 de către PNL, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a acuzat, însă, că decizia de contestare a Legii bugetului are exclusiv o miză politică şi a apreciat că primii care vor resimţi efectele nocive ale blocării bugetului de stat pe 2015 vor fi beneficiarii sistemului medical şi personalul din sistemul public de sănătate.
Astfel, într-o scrisoare adresată, la începutul săptămânii trecute, celor doi co-preşedinţi ai PNL, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, acesta apreciază că “miza deciziei luate de către partidul pe care îl conduceţi (PNL – n.r.) este una strict politică. Insist, însă, în a vă atrage atenţia asupra efectelor sociale pe care decizia dumneavoastră le poate genera atât în rândul angajaţilor din sistemul public de sănătate, cât mai ales a miilor de români care interacţionează zilnic cu acest sistem în calitate de pacienţi. Contestarea bugetului pe anul 2015 nu va duce decât la crearea unor grave neplăceri în luna ianuarie atât pacienţilor, cât mai ales zecilor de mii de angajaţi din sistem, fie că mă refer la medici, asistenţi medicali sau personal auxiliar”.
Prin intermediul aceluiaşi document făcut public, ministrul Sănătăţii adresează apelul ca PNL să renunţe la contestarea Legii bugetului de stat pe anul 2015 la Curtea Constituţională: “Ţineţi cont, înainte să mergeţi mai departe cu demersul pe care l-aţi anunţat, că principalele victime ale acestei acţiuni vor fi tocmai cei pe care doriţi să îi convingeţi că, în perspectivă, reprezentanţi o alternativă mai bună în gestionarea guvernării, în general, şi a sistemului de Sănătate, în particular. (…) Tocmai de aceea, vă chem să construim împreună, putere şi opoziţie, o altfel de politică şi, prin urmare, vă invit să renunţaţi la contestarea fără niciun sens a legii Bugetului la Curtea Constituţională.”
Ultimele comentarii