Președintele Societății Timișoara: „Comuniștii au acționat în același mod ca și fasciștii, care au ucis civili și au ars cadavre”

Societatea Timisoara sigla si Florian MihalceaIdeea înființării unui tribunal penal european care să judece crimele comunismului este oportună, în vederea analizării tuturor atrocităților comise în timpul regimurilor comuniste din țările Europei de Est, este de părere președintele Societății Timișoara, Florian Mihalcea. Acesta este de părere și că ruperea definitivă a României de trecut este posibilă doar prin judecarea și condamnarea celor care s-au făcut vinovați, la începutul anilor '90, de perpetuarea practicilor fostului regim.

 

„Revoluția din Decembrie 1989 a continuat până în 15 iunie 1990”

Zugrăvind plastic modul în care tentaculele regimului comunist, care au supraviețuit Revoluției din Decembrie 1989, s-au revitalizat rapid în primele luni ale anului 1990, după convertirea fostei Securități în serviciu de informații, președintele Societății Timișoara, Florian Mihalcea, s-a referit la argumentele care îndreptățesc catalogarea situației drept „represiune în formă continuată”. Şi a prezentat modul în care exponenții fostelor structuri și-au perpetuat vechile practici, dar și abordările de tip diversionist, pentru a înăbuși spiritul continuator al Revoluției al protestelor de stradă din martie 1990 și a fenomenului Piața Universității, reprimat brutal și sângeros prin Mineriada din 13 – 15 iunie 1990. Revoluția nu a fost una ce a durat o săptămână, nu a fost doar între 15 – 22 decembrie 1989, nu și-a ars atunci toate etapele unei revoluții autentice, așa cum este ea descrisă, ca fenomen social, în cărțile de istorie, ci ea a continuat pe tot parcursul anului 1990, până în 15 iunie 1990”, a declara Florian Mihalcea, sâmbătă, în cadrul dezbaterii Decembrie 1989 – Timişoara, Martie 1990 – Târgu-Mureş, Iunie 1990 – Bucureşti. Represiune în formă continuată, aceleaşi victime, aceiaşi călăi”, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de la începutul represaliilor din Piața Universității.

Adăugând că, mai întâi în Decembrie 1989, apoi în martie 1990 și, ulterior, în iunie 1990, aceleași sisteme represive au fost cele care au încercat reducerea la tăcere a reprezentanților societății civile. Cei din cadrul Securității au fost aceiași oameni, reactivați, spălați de toate păcatele trecutului și transformați în ofițeri de informații”, declară președintele Societății Timișoara, precizând că acești exponenți ai structurilor tentaculare ale regimului știau exact ce anume trebuie să facă pentru a reprima o manifestație.

Jurnalele de luptă al Ministerului Apărării Naționale din 1989 sunt izbitor de asemănătoare cu jurnalul de luptă al acțiunii din iunie 1990”, mai spune Florian Mihalcea, evocând episoade elocvente menite să probeze nu doar faptul că, în cazul tuturor celor trei evenimente menționate, s-a procedat la fel, de către aceiași oameni, dar și un episod legat de o deplasare la Timișoara a fostului șef al SRI, Virgil Măgureanu. Care, în primăvara anului 1990, sosit să negocieze o împăcare a reprezentanților Societății Timișoara cu Ion Iliescu, propunere care i-a fost refuzată tranșant, a anticipat, prin declarațiile sale, izbucnirea conflictului interetnic de la Târgu Mureș. O să vedeți în câteva zile ce se va întâmpla în Transilvania”, afirmă Florian Mihalcea că a declarat atunci Virgil Măgureanu, într-o discuție purtată cu universitarii timișoreni Daniel Vighi și Vasile Popovici, ambii membri ai Societății Timișoara.

„Solidaritatea s-a născut în 17 Decembrie, în jurul acestor semeni ai noștri, despre care nu se știa dacă sunt în viață”

Florian Mihalcea a evocat și caracterul brutal în care exponenții regimului comunist au înțeles să procedeze nu doar la eliminarea fizică a adversarilor lor, ci și la distrugerea cadavrelor acestora. Context în care a amintit despre cele 41 de cadavre ale timișorenilor răpuși de gloanțe la Revoluție, arse apoi la crematoriu, în București. „Cele 41 de cadavre transportate la București au fost arse, fapt care ne-a oripilat pe toți. Același lucru l-a făcut Hitler în timpul războiului, cu victimele de la Auschwitz și de la alte lagăre erau arse. Comuniștii au acționat în același mod ca și fasciștii, care au ucis civili și au ars cadavre. Lucru care este deasupra înțelegerii noastre creștine și umane. Solidaritatea din Timișoara, începând cu 17 decembrie 1989, s-a format în jurul acestor cadavre. Nu se știa nimic despre acești semeni ai noștri, dacă sunt în viață, dacă au fost arestați sau au fost uciși”, declară Florian Mihalcea.

Adăugând că acesta a fost contextul în care timișorenii nu au cedat, au continuat și au încercat mereu să afle adevărul. Motiv pentru care, a mai precizat președintele Societății Timișoara, ideea înființări unui Tribunal Penal care să judece crimele comunismului, în contextul unei extrem de necesare clarificări, în Europa, a problemei crimelor comise de regimurile politice din toate țările foste comuniste, apare ca o necesitate.

Aspect susținut ca atare de către Platforma Memoriei și Conștiinței Europene, inițiativă menită să analizeze trecutul totalitar și care s-a născut în 14 octombrie 2011, la Praga, când a fost semnat actul de înființare a platformei, în prezenţa premierilor Republicii Cehe, Petr Nečas, al Ungariei, Viktor Orban, şi al Poloniei, Donald Tusk, în perioada în care europarlamentarul Tökés László era vice-preşedinte al Parlamentului European.

„Există în continuare o apărare sistemică a fostului președinte Ion Iliescu”

Toro Tibor, Tokes Laszlo, Florian Mihalcea Foto Costi DumaFlorian Mihalcea a mai opinat și că, dacă în plan european este necesară o analiză a comunismului și a implicațiilor sale, în plan național este necesară o impulsionare a judecării dosarelor, multe dintre acestea fiind gata instrumentate, însă la tergiversarea cărora se asistă impasibil de ani de zile. Situație care se opune inclusiv înțelegerii actualei situații din România, în care țara este decimată de corupția sistemică, ale cărei rădăcini se trag și din neclarificarea la timp a împrejurărilor care i-au îngăduit vechiului regim să se replice. „Procesul Revoluției de după 22 Decembrie 1989 și cel al Mineriadelor – care nu sunt încă judecate – au fost tergiversate și există în continuare o apărare sistemică a fostului președinte Ion Iliescu”, subliniază Florian Mihalcea. Acesta remarcând că, în vreme ce dosare recente sunt judecate cu celeritate, iar Parchetele dovedesc că se mișcă, chiar și atunci când este vorba de nume grele ale politicii actuale, în ceea ce îl privește pe fostul președinte Ion Iliescu, „un personaj ieșit deja de pe scena politică”, dosarele se urnesc atât de greu „ca o naștere cu forcepsul”, situația fiind similară cu cea a fostului director SRI din anii '90, Virgil Măgureanu.

Care este puterea din spatele acestei protecții pe care o au anumite personaje care sunt protejate foarte bine?”, se întreabă Florian Mihalcea. Adăugând și că dosarele la care a făcut referire sunt finalizate și ar fi trebuit să se afle deja în instanță, spre a fi lămurite.

Cred că această tergiversare are o mare influență asupra politicii noastre actuale și asupra a tot ce a urmat ulterior: corupția generalizată și toate dosarele de corupție. Prin faptul că nu s-au judecat, s-a creat deja un sistem de relații ce a continuat apoi în economic, prin care oamenii au încercat să se acopere unii pe alții”, a relevat președintele Societății Timișoara.

Florian Mihalcea a mai precizat și că întreg acest păienjeniș din care procurorii nu mai izbutesc să iasă nu s-a născut peste noapte, ci a fost creat din persoane care au făcut parte din vechiul sistem, așa cum a fost și cazul fondatorului trustului de presă Intact, Dan Voiculescu. Referitor la toate aceste persoane care au perpetuat regimul, pătrunzând în viața publică pe fondul refuzului aplicării prevederilor Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, Florian Mihalcea a precizat că nu au fost animate de egalitarismul de tip comunist, ci s-au lăsat călăuzite exclusiv de dorința înavuțirii lor cât mai rapide.

Societatea Timișoara a găzduit, sâmbătă, la Salonul Vega, dezbaterea intitulată „Decembrie 1989 – Timişoara, Martie 1990 – Târgu-Mureş, Iunie 1990 – Bucureşti. Represiune în formă continuată, aceleaşi victime, aceiaşi călăi”, prilejuită de împlinirea a 25 de ani de la începerea represaliilor dispuse de către exponenții puterii instaurate după Revoluție împotriva manifestanților din Piața Universității.

În cadrul dezbaterii – moderate de Toró Tibor, fost deputat, vicepreşedinte al Partidului Popular Maghiar din Transilvania – au expus opinii referitoare la situația de atunci și la regretabila perpetuare, până în prezent, a unei stări de fapt care îi generează României mari neajunsuri, europarlamentarul Tőkés László, generalul maior (r) Dan Voinea, fost procuror-şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara.

 

Citeşte şi:

Tőkés László, la Timişoara: „Europa poate urma drumul credibil al democrației dacă e gata să aducă în fața justiției pe cei care pot fi învinuiți de comiterea crimelor împotriva umanității”

Generalul maior (r.) Dan Voinea, la Timişoara: „Echipajele de mineri care au plecat spre București au fost coordonate de ofițeri de securitate”

Dan Voinea şi Tőkés László vorbesc, la Timişoara, despre represiunea în formă continuată

Print Friendly, PDF & Email