Septembrie vine, la Timişoara, cu Bega Bulevard

Foto: Eye in the Sky

Pentru al 13-lea an consecutiv, PrimăriaTimişoara organizează festivalul Bega Bulevard.

 

Festivalul Bega Bulevard va avea loc în perioada 11 – 13 septembrie, între Podul Mihai Viteazul (Mitropolit Andrei Şaguna) şi Podul Maria (Traian).

Bega Bulevard va fi, cu siguranță, momentul oportun pentru ca publicul să se familizarizeze cu un cadru natural minunat oferit de parcul Alpinet, spun reprezentanţii Primăriei. Vor susţine recitaluri Mihail, The Different Class, AD Libitum Voice, Happy Flow, Ist, Allover, Zoli Vee, The Skywalkers, Peregrinii,Tango Simpfonic .Nu vor lipsi nici demonstrațiile cu foc realizate de Amaris Agni și Deep6Project. Detaliile cu privire la succesiunea momentelor artistice și de animație vor fi furnizate în cursul săptămânii următoare, anunţă organizatorii.

Încă de la prima ediţie, organizarorii Festivalului Bega Bulevard a urmărit să atragă atenţia timişorenilor asupra importanţei canalului Bega pentru oraş şi asupra posibilităţilor de recreere, agrement, sport sau divertisment pe care le oferă acesta. Festivalul a fost gândit astfel încât, prin intermediul unor activităţi culturale şi de divertisment, să pună în evidenţă Bega din toate punctele de vedere: estetic, urbanistic şi ecologic.

Print Friendly, PDF & Email