Pentru prima dată, banii obținuți din taxa de parcare se întorc în construcția de noi parcări multietajate, anunţă Primăria Timișoara. Care, alături de TimPark, face primii pași pentru construcția unei noi parcări multietajate de aproximativ 150 de locuri, în zona Gării de Nord.
Primăria anunţă că astăzi a fost lansată licitația pentru întocmirea Studiului de fezabilitate, acesta urmând să fie plătit din banii pe care Municipalitatea îi încasează din taxa de parcare.
„Parcarea va rezolva și aglomerația de mașini parcate peste tot în fața blocurilor de pe Dragalina, vizavi de gară. Acolo, zona va fi regândită, cu spații verzi generoase, trotuare și piste pentru biciclete. Este prima stradă pe care oricine ajunge cu trenul la Timișoara o vede după ce iese din gară. Așa cum am promis, investim banii din taxa de parcare în dezvoltarea de parcări noi și este pentru prima dată când banii plătiți de timișoreni pe parcare se întorc în spații noi de parcare”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Viitoarea parcare, care va avea parter, două etaje și terasă circulabilă, va fi construită în spatele blocurilor de opt etaje de pe străzile bdul. General Ion Dragalina și Splaiul Nicolae Titulescu, unde în prezent se află mai multe garaje dezafectate. Viitoarea parcare va fi dotată și cu rastele de biciclete. Numărul estimat al locurilor de parcare nou create este de 150, însă acesta poate crește în funcție de scenariile de mobilare permise pe teren, transmit reprezentanţii Primăriei.
Printre obiectivele Studiului de fezabilitate comandat de TimPark și Primăria Timișoara se numără și reabilitarea, modernizarea și reorganizarea spațiilor publice urbane (zone pietonale, zone destinate traficului auto și a parcărilor, locuri de joacă pentru copii, zone verzi, iluminat public) prin reconsiderarea modalităților de utilizare a acestora. Oficialii Municipalităţii spun că, după ce vom primi această documentație cerută de lege, la începutul anului viitor vor putea anunţa și costul estimat al parcării.
Costul estimat al Studiului de fezabilitate este de apropae 20.000 de lei, fără TVA, banii urmând să provină din bugetul TimPark.
Ofertele pot fi depuse începând de joi, 15 septembrie, timp de 21 de zile. Câștigătorul licitației are la dispoziție 210 zile calendaristice din momentul încheierii contractului pentru predarea tuturor documentațiilor.
De la începutul anului 2022 și până în prezent, Primăria Timișoara, TimPark și Societatea de Drumuri Municipale au amenajat circa 450 de noi locuri de parcare în oraș, fondurile provenind din taxa de parcare încasată de Municipalitate.
Ultimele comentarii