Punctul de trecere a frontierei Lunga, deschis temporar

Puncz de frontiera romano-sarbLa solicitarea autorităţilor publice locale sârbe şi române, în perioada  21  – 23 martie, între orele 8 – 18 (ora României), se va deschide temporar Punctul de Trecerea a Frontierei Lunga (localitate de pe teritoriul României) – Nakovo (localitate de pe teritoriul Serbiei). Dipoziţia a fost aprobată de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, la cererea Primăriei Comloşu Mare.

 

Trecerea frontierei române spre Serbia se poate face în baza un document de călătorie valabil (carte de identitate, dar nu buletin de identitate vechi, sau paşaport).

Copiilor cu vârste de până la 18 ani le este permisă ieşirea din ţară numai sunt însoţiţi de o persoană majoră şi numai într-una din următoarele cazuri: în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi, în situaţia în care călătoresc împreună cu unul dintre părinţi, dar asta numai dacă părintele însoţitor prezintă o procură notarială a celuilalt părinte; nu este necesară declaraţia celuilalt părinte, dacă parintele însoţitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, sau a decesului celuilat părinte. De asemenea, copii mai pot călători în sztrăinătate dacă persoana care îi însoţeşte prezintă o declaraţie a ambilor părinţi sau a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau a parintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Timiş spun că poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane. Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, vor trebui să prezinte la ieşirea din ţară şi cazierul judiciar.

Pentru orice informaţie referitoare la trecerea frontierei de stat, se poate apela numărul de telefon unic 021- 9590, unde aspectele semnalate vor fi preluate de către poliţiştii de frontieră.

Print Friendly, PDF & Email