Senatorul USR Nicu Fălcoi a vizitat, ieri, sediul Serviciului pentru Imigrări Timiș, pentru a afla problemele cu care se confruntă personalul din sistem și pentru a vedea care sunt condițiile de muncă ale acestuia. În toamnă, acestea vor fi discutate în Comisiei pentru Apărare, pentru găsirea unoe soluţii concrete.
Principalele probleme pe care senatorul USR de Timiş Nicu Fălcoi le-a constatat la Serviciului pentru Imigrări Timiș au fost o schemă de personal subdimensionată, insatisfacții de ordin financiar, spații de lucru destinate angajaților insuficiente, precaritatea logisticii și a dotărilor tehnice.
În privinţa schemei de personal subdimensionată în raport cu solicitările și volumul de activități desfășurate, Nicu Fălcoi opinează că se impune nu doar mărirea de urgență a schemei de personal, ci și o regândire a strategiei de resurse umane, întrucât „actuala politică de personal este una defectuoasă, ducând – inclusiv din cauza suprasolicitării – la exodul de personal și la pierderea din sistem a multor angajați, imediat după ce aceștia parcurg primele etape ale formării lor profesionale”.
Regândirea schemei de personal, mai spune senatorul USR, ar trebui să aibă în vedere și diferențele existente între județe, pentru asigurarea unei distribuții mai adecvate a personalului: „Există județe cu nevoi și solicitări mai puțin intense, așa cum este cazul județelor fără frontieră externă sau care au doar o singură frontieră externă, dar și județe cu un număr redus de cetățeni străini stabiliți pe teritoriul lor.”
Concret, pentru a putea face față volumului de activitate pe care îl impun condițiile specifice Timiș, judeţ cu două frontiere externe, cu Serbia și cu Ungaria, cu centru universitar şi cu o densitate mare de studenți-cetățeni străini, este necesară suplimentarea schemei de personal cu minimum o treime din numărul actual, din care, cu prioritate, e necesară angajarea de personal cu atribuții în combaterea șederii ilegale, respectiv personal pe zona de reglementare, mai spune Nicu Fălcoi.
Acesta menţionează că, în prezent, o parte din activitățile de relaționare cu cetățenii din cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiș sunt desfășurate de către angajați începători: „1/6 din totalul personalului din acest moment al Serviciului pentru Imigrări Timiș este reprezentat de angajați nou intrați în sistem, care își desfășoară activitatea în regim de tutelă.”
În ce privește activitatea compartimentului Juridic, acesta asigură activitatea în întreaga zonă de Vest a țării (adică inclusiv județele Arad și Caraș-Severin), fiind necesară și aici suplimentarea schemei de personal.
Referitor la insatisfacțiile de ordin financiar, acestea, afirmă Nicu Fălcoi, sunt determinate, printre altele, și de absența aprobărilor care să permită plata orelor de muncă efectuate suplimentar (volumul mare de muncă și personalul insuficient impun foarte frecvent efectuarea de ore suplimentare).
Referindu-se la spațiile de lucru insuficiente şi la condițiile critice în care personalul angajat trebuie să își desfășoare activitatea (birouri care nu sunt dotate cu instalații de climatizare și care sunt hiperaglomerate, inclusiv din cauza condițiilor improprii de depozitare a dosarelor), Nicu Fălciu spune că ar exista posibilitatea de a se obține un spațiu suplimentar de la Poliția Timiș, instituție care își desfășoară activitatea în incinta aceluiași imobil.
Acesta atrage atenţia că lipsesc spațiile adecvate destinate unei arhive şi o încăpere pentru reținerea administrativă.
Despre precaritatea logisticii și a dotărilor tehnice, constatată la Serviciul pentru Imigrări, Nicu Fălcoi spune că multe dintre echipamentele tehnice din dotare au un grad de uzură ridicat sau sunt depășite și nu corespund nevoilor și solicitărilor, aprovizionarea cu consumabile este defectuoasă şi, în plus, este nevoie de mobilier adecvat pentru depozitarea, păstrarea și arhivarea documentelor.
Şi starea tehnică a mașinilor este precară, iar numărul acestora este insuficient, atrage atenţia senatorul USR. „Ar fi necesară alocarea de fonduri pentru reparații și întreținere, în condițiile în care două treimi din totalul de autoturisme prezintă un grad de uzură ridicat, având o vechime de 14 ani”, spune Nicu Fălcoi. În plus, spune el, pentru a asigura protecția personalului, este necesară dotarea cu echipament de protecție a angajaților.
Acesta anunţă că, imediat după reluarea activității parlamentare, în septembrie, pentru identificarea unor soluții concrete, intenționează să solicite discutarea în Comisia de Apărare a problemelor identificate la Serviciul pentru Imigrări Timiş, la fel cum a procedat și după vizita la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din Timișoara. Ulterior acelei vizite, făcute în vara anului trecut, Nicu Fălcoi a cerut audierea inspectorului general al Inspectoratului General pentru Imigrări, comisarul-șef Leonard-Florin Medrega, în vederea găsirii de soluții punctuale. „Lucru pe care îl voi solicita și de această dată, urmând să revin cu informații pe măsură ce o parte din neajunsurile identificate vor fi soluționate”, declară Nicu Fălcoi.
Ultimele comentarii