Senator USR Nicu Fălcoi: „Cele 36 de avioane anunțate de ministrul Țuțuianu nu acoperă nici pe departe nevoile de apărare ale spațiului aerian al României”

Recentele referiri ale ministrului Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, la speranțele de a achiziționa, în următorii ani, avioane de luptă F 35 denotă necunoașterea crasă de către acesta a realităților domeniului în fruntea căruia se află, spune senatorul USR de Timiş Nicu Fălcoi.

 

„Dacă evaluăm lucrurile dintr-o perspectivă profesionistă și ne raportăm la resursele pe care ni le pune la dispoziție bugetul Apărării, rezultă că spusele domnului ministru Țuțuianu reprezintă nimic altceva decât niște declarații fantasmagorice, rod al unei manevre hazardate de PR, care nu are nimic în comun cu realitatea”, declară senatorul USR de Timiş Nicu Fălcoi.

România a anunțat recent că va achiziționa tehnică militară în valoare de aproximativ 9,3 miliarde de euro, dar, spune Nicu Fălcoi, nu trebuie să uităm că acest buget a fost alocat pentru a fi cheltuit în următorii zece ani.

Dacă analizăm deciziile partenerilor noștri strategici și programele de înzestrare pe care aceștia le derulează, explică senatorul USR Nicu Fălcoi, „vom constata, spre exemplu, că SUA, principalul nostru partener, au anunțat că vor achiziționa aproximativ 2.500 de avioane de luptă F 35, achiziție al cărei preț total a fost estimat la 1.000 de miliarde de dolari, adică, aproximativ 400 de milioane de dolari pentru un singur aparat. Din acest total, aproximativ 382 de miliarde reprezintă costul aparatelor de zbor, în vreme ce restul reprezintă cheltuielile alocate operării și întreținerii în perioada de funcționare”.

Nicu Fălcoi ia în calcul ipoteza că prețul unui aparat va mai scădea în următoarea perioadă, dar spune că nu este realist să ne așteptăm la scăderi dramatice. În plus, adauagă el, pentru a înțelege corect ce presupune achiziționarea unui astfel de tip de tehnică de luptă este important de reținut că prețul de achiziție se referă nu numai la costul propriu-zis al unui aparat de zbor, ci include și toate cheltuielile conexe: pregătirea personalului, asigurarea variantelor de înarmare, asigurarea mentenanței etc.

„România nu și-a putut permite să cumpere avioane Gripen și Eurofighter noi, care nu se ridică la performanțele unui F 35, pentru că ele erau mult prea scumpe pentru bugetul de care dispunem”, declară senatorul Nicu Fălcoi. Amintind că, în acest context, s-a luat decizia achiziționării unei prime escadrile de avioane F 16. „Dacă vom merge mai departe pe ideea înzestrării Aviației noastre cu avioane de luptă F16, atunci cele 36 de avioane anunțate de domnul ministru Țuțuianu nu acoperă, după aprecierea mea, nici pe departe nevoile de apărare ale spațiului aerian al României. Nu trebuie să uităm că România a modernizat 110 avioane MIG 21, acesta fiind numărul de avioane care ne este necesar pentru acoperirea spațiului aerian al țării”, declară senatorul USR de Timiş.

O dată evaluate nevoile de înzestrare ale României, mai spune el, pentru a avea o reprezentare corectă și completă a misiunii pe care negociatorii noștri o au este necesară înțelegerea de ansamblu a ecuației geopolitice regionale și a rolului de unic partener stabil al NATO în zona Mării Negre, pe care România îl are în acest moment.

Evoluțiile din Turcia, declară el, au făcut din această țară un partener tot mai imprevizibil, al cărui deficit de credibilitate s-a accentuat treptat: „În aceste condiții, dacă vom ști să valorificăm cu seriozitate, maturitate și viziune situația actuală, România ar putea deveni un actor regional foarte important, aflat pentru prima dată în ultimii aproape 50 de ani în situația de a putea negocia, mai ales cu partenerul american.

Nicu Fălcoi mai spune că cred cu tărie că parteneriatul strategic al României cu SUA trebuie menținut și chiar întărit, atrgând atenţia că un rol însemnat în consolidarea acestui parteneriat le revine profesioniștilor în politică externă și de apărare, care au datoria să asigure un raport echilibrat în ce privește sprijinul reciproc pe care cele două state și-l oferă în cadrul acestui parteneriat strategic.

Nicu Fălcoimai spune că, dacă s-ar fi aflat în situația de a negocia condițiile în care vore fi investiţi cei circa 6,1 miliarde euro în rachete de tehnologie americană, ar fi încercat să facă astfel încât România să beneficieze cât mai mult de pe urma acestei investiții: „Spre exemplu, să primească gratis și cinci escadrile de avioane F 16, adică 60 de avioane. Evident că acestea nu ar fi putut să fie aparate de zbor noi, dar partenerii americani ne-ar fi putut oferi și sprijinul și know-how-ul necesare modernizării tehnologice, utilizând pentru aducerea lor la cele mai recente standarde facilitățile industriei românești.” De ce nu ar putea deveni Turbomecanica unul dintre producătorii de motoare F 16 de ultimă generație?, se întreabă sentaorul USR Nicu Fălcoi.

Dar pentru ca aceste deziderate să poată deveni realitate, mai spune el, ar trebui ca decidenții români să aibă competențele, capacitatea și voința de a le negocia cu partenerii noștri strategici.

Nicu Fălcoi este de părere că, în urma aprobării în CSAT a Planului de înzestrare pentru perioada 2017-2026, România poate demara în forță procesul de modernizare a Armatei: „Ne aflăm în fața unei foarte bune șanse de a ne revigora și industria de apărare. Pentru aceasta avem nevoie de înțelegerea faptului că toți acești bani pe care îi cheltuim acum pe achiziții s-ar putea întoarce și chiar multiplica în economia românească.”

Acestea sunt realitățile complexe pe care, mai spune Nicu Fălcoi, s-ar aștepta să le înțeleagă ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, înaintea vizitei plănuite să aibă loc în mai puțin de o lună în SUA, dar îşi exprimă scepticismul că acesta va dovedi „profesionalismul și viziunea necesare pentru a aborda discuțiile și negocierile ce vor urma în așa fel încât ele să aducă beneficii cât mai mari României”.

Print Friendly, PDF & Email