Aflat într-o vizită oficială în Vietnam şi Singapore, primarul liberal al Timişoarei, Nicolae Robu, îşi manifestă bucuria faţă de decizia conducerilor PNL şi PDL, reamintind că s-a numărat printre pionierii ideii de coagulare a dreptei.
Nicolae Robu spune că am primit cu bucurie şi mari speranţe vestea că discuţiile purtate între preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi liderul PDL, Vasile Blaga, s-au încheiat cu asumarea de către cei doi a disponibilităţii partidelor pe care le reprezintă de a colabora pentru coagularea dreptei româneşti, prin crearea unui partid de centru-dreapta puternic, prin fuziunea lor şi, în aceeaşi etapă ulterior, a altora. „Mă bucur cu atât mai mult cu cât mă număr printre pionierii ideii de coagulare a dreptei, aducând-o în discuţie atât cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, cât şi în chiar seara comunicării rezultatelor acestora”, spune Nicolae Robu care este şi preşedintele PNL Timiş şi, până luni, când conducerea PNL a demisionat, vicepreşedinte al partidului.
Nicolae Robu mai spune că, în Timiş, relaţiile „de respect reciproc şi bună colaborare” dintre liderii şi membrii PNL şi PDL – marcate, admite, de turbulenţe minore şi trecătoare – se pot constitui în premise excelente pentru ceea ce au de făcut împreună în perioada următoare. „Şi avem, înainte de orice, de câştigat alegerile prezidenţiale din 2014, iar imediat apoi, de guvernat performant România! În plan local, ambele partide sunt preocupate de bunul mers al actului administrativ şi nu de posturi de viceprimari, vicepreşedinţi de Consilii Judeţene sau altele”, afirmă Nicolae Robum încheindu-şi mesajul cu „Vivat dreapta unită!”.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu colaborarea cu PSD, despre care liderul timişean al social-democraţilor, Titu Bojin, spunea, până mai ieri, că şi-o doreşte continuată. Într-o declaraţie dată TIMPOLIS, preşedintele PSD Timiş dădea asigurări că nu are în vedere schimbarea directorilor de deconcentrarea susţinuţi de PNL. Miza reală, mai afirma acesta, o reprezintă continuarea proiectelor asumate la nivelul judeţului de cele două partide foste partenere în USL şi cei peste 100 de primari ajunşi în poziţiile ocupate în urma deciziei exprimate la vot de electorat.
Ultimele comentarii