Pentru că a avut în trecut nişte experienţe nefericite legate de contracte de concesiune „istorice” în care nu s-au plătit cu anii tarifele de concesionare, Primăria Timişoara vrea să schimbe regulile şi să impună nişte penalităţi mai aspre, şi nişte clauze de reziliere a contractelor pe măsură.

Învăţăminte din greşeli

De-a lungul anilor, au fost destule scandaluri în Consiliul Local Timişoara, generate de „revelaţii” cu privire la contracte de concesiune de pe care Primăria nu a încasat niciun leu, ani buni.

Aşa se face că pentru următoarea şedinţă de plen Municipalitatea a propus o înăsprire a sancţiunilor în caz de neplată pentru cei care au închiriat terenuri sau clădiri de la primărie. Conform noilor reglementări, în cazul neplăţii redevenţei la termenele scadente, „concesionarul datorează penalităţi de întârziere care se vor calcula în aceleaşi condiţii prevăzute de Legea nr.207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, vizând majorările de întârziere pentru pentru neplată la neplata la scadenţă a impozitelor şi taxelor locale”, noul Cod de Procedură Fiscală având prevăzute niveluri mult mai mari ale penalităţilor faţă de cele percepute până acum de Primăria Timişoara.

Noile prevederi stipulează şi faptul că, în cazul neachitării redevenţei în termen mai mare de 90 de zile de la data scadenţei, „prin simplul fapt al neexecutării, contractul este reziliat de plin drept, fără a fi necesară punerea în întârziere sau orice formalitate prealabilă.”

Aceste modificări sunt necesare pentru că, după cum recunoaşte şi Primăria, cu vechile reglementări s-au constatat situaţii ce nu au fost reglementate sau care în aplicarea prevederilor hotărârii au îngreunat, atât punerea în aplicare a prevederilor  contractuale, cât şi situaţia patrimonială a titularilor.

Consilierul PNL Simion Moşiu consideră că trebuia să se mărească de mult cuantumul penalităţilor pentru plata cu întârziere. „Şi în noile condiţii, rezilierea contractului după 90 de zile mi se pare un termen prea lung. Primăria poate pierde astfel trei luni de concesiune. Din punctul meu de vedere, ar trebui să se rezilieze contractul după maxim o lună de neplată, pentru că, dacă respectivul concesionar nu are banii necesari pentru plata redevenţei pe o lună, sunt slabe şanse să strângă banii pentru redevenţa pe trei luni. Au fost suficiente situaţiile în care Primăria nu a mai primit niciun leu de pe urma unor concesiuni, cu contribuţia directă a unor băieţi deştepţi care au rămas aceeaşi în Primărie ca acum un an, doi, sau şapte ani”, mai spune Simion Moşiu.

Un alt consilier local liberal, Ştefan Contantin Sandu, spune că s-au constatat numeroase situaţii în care concesionarii nu îşi îndeplinesc obligaţiile. „Dacă se lua în concesionare teren sau clădiri de la o firmă privată, cu siguranţă concesionarii nu beneficiau de prevederi aşa de favorabile precum cele din contractele cu Primăria. Prin înăsprirea reglementărilor, Primăria va mai tria beneficiarii acestor concesiuni, lucru care chiar se impune”, adaugă Ştefan Contantin Sandu.

Concesiuni păguboase „istorice”

Pe lângă problema legată de plăţi, concesiunile noi sau moştenite ale administraţiei locale timişorene mai au şi alte puncte nevralgice contestate nu o dată în şedinţele de plen. Unul dintre ele este perioada, remarcându-se termenele foarte lungi de atribuire a unor contracte de acest gen.

Un exemplu este contractul de concesiune prin atribuire directă a Pieţei Iosefin către societatea Pieţe SA în contract arătându-se, că „redevenţa datorată de către concesionar reprezintă recuperarea valorii de investiţie într-o perioadă de 25 de ani – din care anul 1 şi anul 2 perioadă de graţie”. Ca atare, Municipalitatea intenţionează nu să obţină venituri cât mai mari de pe urma exploatării pieţei, ci să-şi recupereze măcar investiţia pentru reabilitare pe o perioadă ce se întinde pe un sfert de secol, lucru care cumva girează faptul că Municipalitatea intenţionează să păstreze administrarea pieţelor de către SC Pieţe SA, deşi recent îşi exprimase nemulţumirea cu privire la felul în care arată şi funcţionează majoritatea pieţelor din municipiu.

Tendinţa de concesionare pe termen lung pare a fi moştenită din fosta administraţie. În 2011, de exemplu, Primăria Timişoara a propus concesionarea prin licitaţie publică deschisă a unei parcele de teren din Parcul Industrial Freidorf Timişoara, în suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, în vederea realizării unei unităţi industriale sau de servicii de logistic, cu un preţ de pornire incredibil de mic: doar  0,613 lei pe metru pătrat/pe an.

Terenul în cauză avea asigurate toate utilităţile (apă, canal, electricitate, gaze naturale, telefonie). Tariful extrem de mic practicat era justificat în următorul mod: “pentru a creşte atractivitatea faţă de investitori, preţul de pornire al licitaţiei este promoţional – practică utilizată în mod curent în lume pentru atragerea investitorilor străini”.

“Promoţia” a fost una pe termen lung, terenul fiind concesionat pe o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 24,5 ani.